Calea Cisnădiei, zona care s-a dezvoltat enorm în ultima perioadă, va avea un hipermarket. Dezvoltatorii au trecut de faza consultării publice, și au prezentat Primăriei Sibiu concluziile. Locatarii din zonă și-au spus doleanțele, iar unele dintre ele vor fi respectate.
Cei care locuiesc pe Calea Cisnădiei s-au plâns de faptul că prin construcția hipermarket-ului vor fi dărâmate o parte dintre garajele existente și astfel nu vor mai avea locuri de parcare. Dezvoltatorii care construiesc hipermarket-ul spun că aceste garaje sunt construite pe domeniul public, iar desființarea lor este necesară pentru construirea unui sens giratoriu.
Această nouă construcție este propunerea dezvoltatorilor ca răspuns la îngrijorarea locatarilor că în zona deja intens circulată traficul va crește și mai mult.
Constructorii au dat asigurări că zona de gunoi a hipermarket-ului va fi amplasată către Valea Săpunului și nu către Aleea Streiu și va fi împrejmuită corespunzător.
Accesul se va face exclusiv dinspre Calea Cisnădiei, iar toate locurile de parcare destinate zonei comerciale vor fi amenajate pe terenul proprietate privată a investitorului.
Cei care locuiesc în zonă și-ar fi dorit ca terenul pe care se va construi hipermarket-ul să rămână zonă verde, însă investitorii spun că acel teren este proprietatea lor privată și astfel pot dispune de ea cum doresc, dar au dat asigurări că acolo nu se vor construi alte blocuri de locuit, ci doar hipermarket-ul.
După această etapă a consultării publice Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism urmează să emită avizul tehnic pentru care se va realiza o altă informare și consultare publică.