cele mai mari scumpiri din ultimii patru ani – românia a ajuns cu inflația la nivelul lui 2013

Chiar dacă guvernanții și politicienii încearcă să liniștească populația și să spun că scumpirile din ultima perioadă nu sunt îngrijorătoare, statisticile oficiale le dau peste nas și dezvăluie că de fapt inflația a ajuns la nivelul de acum patru ani.

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna septembrie la 1,77%, cel mai înalt nivel din noiembrie 2013 – atunci a fost 1,83% – în condiţiile în care carburanţii s-a scumpit cu 2,19%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică, citat de Digi 24 și News. Asta înseamnă că produsele pe care le cumpărăm sunt mai scumpe. Lucru negat de politicieni, dacă e să ne luăm după declarațiile din ultima vreme.
În luna august, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,2%. Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în septembrie, în medie, cu 0,5% comparativ cu luna august.
Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,54%, în medie, faţă de luna august, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat tot cu 0,54%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,32%.
Comparativ cu septembrie 2016, preţurile alimentelor au crescut în a noua lună a acestui an cu 2,74%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,89%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 0,16%.
Faţă de luna august, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în a noua lună a acestui an, la alte legume şi conserve de legume (5,11%), ouă (4,16%) şi combustibili (2,19%).
Scumpirea carburanţilor a avut un impact semnificativ asupra tuturor preţurilor, analiştii economici avertizând asupra unei creşteri importante în cazul tuturor mărfurilor. Iar, potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză preţurile vor creşte încontinuu în următorii patru ani.
Guvernul a aprobat, în şedinţa din 30 august, majorarea accizelor la carburanţi în două etape – de la 15 septembrie şi 1 octombrie.
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţa că majorarea accizei va genera o scumpire de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi – benzină cu plumb, fără plumb şi motorină.
Cele mai mari ieftiniri s-au înregistrat în septembrie, faţă de august, la cartofi (-7,93%), transportul aerian (-1,47%) şi fructe proaspete (-1,42%).
La finalul anului 2016, rata anuală a inflaţiei a fost de -0,5%, fiind al doilea an la rând în care rata anuală a inflaţiei a înregistrat valori negative.
În ultima prognoză, publicată în august, Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflaţiei va ajunge la 1,9% la finalul acestui an, în intervalul ţintit de banca centrală, de 2,5%, plus/minus 1% (1,5%-3,5%).

cele mai mari scumpiri din ultimii patru ani – românia a ajuns cu inflația la nivelul lui 2013

Ce spun politicienii despre creșterea prețurilor
Inevitabil, creșterea prețurilor la carburanți duce la creșterea produselor alimentare. Iar în ultima vreme politicienii cu comentat creșterea prețurilor la benzină și motorină. Nu mai puțin de patru miniștri au negat acest lucru: Liviu Pop, Toma Petcu, Ionuţ Mişa și Rovana Plumb, pe lângă premier și șeful Senatului.

„Eu nu am văzut nicio scumpire la carburant, au fost câteva creşteri de preţuri sau scăderi de preţuri. Sunt diferenţe foarte mari de până la 10%”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. Ulterior, președintele Senatului și-a schimbat opinia .
Prim-ministrul nu s-a sfiit să dea vina pe fenomenele naturale. „La carburanți eu cred că și dumneavoastră ați aflat că au fost niște uragane și au influențat prețul barilului”, a spus Mihai Tudose.
Pe de altă parte, Ionuţ Mișa, ministrul Finanţelor, a adoptat tactica ignorării: „Nu mă uit la preţurile de la pompă, în marea majoritate a timpului circul cu şoferul”.
O altă strategie a adoptat-o Rovana Plumb. Ministrul l-a invocat pe Liviu Dragnea atunci când a refuzat să admită majorarea tarifelor la carburanți. „Dacă domnul Dragnea a declarat că prețurile nu vor creşte, aşa va fi”, a spus ministrul delegat pentru fonduri europene.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică