Sibiul va avea în câteva zile una dintre cele mai moderne clinici…de această dată dedicată animalelor. Animalele de companie aflate în suferință vor primi cele mai bune îngrijiri, pentru că vor beneficia de aparatură ultramodernă și sisteme de îngrijire performante.
Clinică pe 120 de metri pătrați
Noua clinică veterinară îi poartă numele celui care o manageriază- Nicoale Coldea. Medicul veterinar a cumpărat un spațiu de 120 de metri pătrați în care a amenajat spitalul pentru patrupede. ”Noua locație este mult mai mare, am căutat un spațiu în care să putem amenaja o clinică performantă. Am cumpărat locația, așa că acum nu mai plătim chirie. Am făcut din nimic ceva ultramodern”, spune medicul veterinar.
Aparatură de sute de mii de euro
Spațiul generos a fost împărțit în două săli de consultații și o sală de operații, plus o sală de așteptare. Aparatura este nouă și de ultimă generație. ”Acum putem face orice. Avem aparatură pentru testarea auditivă, ecograf, radiologie, operații de orice fel, de la neurochirurgie la ortopedie, la țesuturi moi…avem laborator, absolut tot ce este nevoie pentru ca animalele să primească diagnosticul corect și apoi tratamentul adecvat”, spune Nicolae Coldea.
Investiția în aparatură a fost de peste 100.000 de euro, la care se adaugă cumpărarea spațiului și modernizarea acestuia. Medicul veterinar însă spune că nu se gândește la profit. ”Habar nu am când îmi voi recupera investiția, pentru că nu am calculat. Pentru mine nu este o afacere, este profesia mea, pe care încerc să o duc mai departe. Oricum, investiția este a familiei, așa că recuperarea ei nu este o prioritate”, dezvăluie medicul.
Spitalizare și asistență pro bono
La clinica dr. Coldea animalele care au nevoie vor beneficia și de spitalizare. ”Am comandat niște cuști care trebuie să vină din Franța, și atunci vom putea și spitaliza dacă e nevoie, la fel cum vom ține animăluțele la terapie intensivă pentru a le însănătoși. Și pentru această secție avem o cameră separată, cu aparatură modernă”, spune medicul veterinar.
La clinica dr. Coldea câinii însoțitori ai persoanelor nevăzătoare vor beneficia de tratament gratuit în baza unui protocol încheiat cu Asociația Nevăzătorilor, la fel ca și câinii Poliției de Frontieră, cu care se va semna o înțelegere.
Programul clinicii de pe strada Tudor Arghezi, numărul 1C, este de la 9.00 la 20.00, iar dacă apare o urgență unul din cei doi medici și asistenta vor veni de acasă pentru a trata animalul în suferință.