Directorul și colectivul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu îşi exprimă adânca tristeţe şi regretul prilejuite de decesul arhitectului Dan Hanganu.
Cunoscut și respectat pentru activitatea sa ca arhitect și profesor, Dan Hanganu s-a născut la Iași, în 1939 și a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București, în 1961. A fost profesor la Universitatea McGill și la Universitatea din Montreal, membru al Ordinului Național al provinciei Quebec, Doctor Honoris Causa în arhitectură al Universității Laval din Quebec (2004) și al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București (2003). În aprilie 2008 i s-a acordat medalia de aur a Institutului Regal de Arhitectură din Canada, cea mai înaltă distincție în domeniul arhitecturii în această țară. România i-a acordat Ordinul Steaua României în grad de Cavaler și Ordinul național pentru merit în grad de Comandor. Din 2003 a fost membru de onoare al Academiei Române. Activitatea sa profesională și publicistică a fost recompensată cu peste 50 de premii pentru proiecte realizate în întreaga lume.
Dan Hanganu a fost, de asemenea, unul dintre prietenii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care a participat la întâlnirile organizate cu arhitecții în cadrul FITS, pentru noul teatru și care și-a manifestat interesul de a aplica cu propuneri pentru noua clădire, la concursul de proiecte. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dumnezeu sa il ierte . Condoleante familiei .