update foto - proteste la ambulanță în sibiu. s-a ajuns la capătul răbdării

În data de 05 octombrie, ora 8.00 se declanşează PROTESTUL NAŢIONAL organizat de FNSAR cu sprijinul organizaţiilor sindicale membre în FNSAR. In cadrul Serviciul Judetean de Ambulanta Sibiu sunt peste 150 de membri de sindicat, din 183 de angajati la nivelul judetului, care se alătură protestului.

Protestul care constă în:
– pregătirea şi echiparea tuturor ambulanţelor operative cu afişe format A4 cu inscipţionarea pe faţă „PROTEST NAŢIONAL” şi pe verso lista de revendicări. Se va echipa fiecare ambulanţă cu două afişe. Un afiş în cabina şoferului jos în partea dreaptă pe parbriz, şi un afiş în salonul ambulanţei în spate sus pe geamul uşii din partea dreaptă.
– –asigurarea la fiecare membru de sindicat o panglică albă cu o lăţime de cel puţin 2 cm şi o lungime de 15 cm, panglică îndoitâ în două şi care să fie fixată pe echipamentul de lucru pe piept pe partea stângă (buzunarul de la piept);update foto - proteste la ambulanță în sibiu. s-a ajuns la capătul răbdării
1. Finalizarea strângeri de semnături până în data de 11 octombrie 2017, tabele care vor fi aduse la Bucureşti în data pichetării ministerelor responsabile;
2. Pregătirea în vederea participării la acţiunea sindicală de la Bucureşti stabilită în data de 11 octombrie a.c., conform calendarului organizatoric:
– Pichetarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale: – de la ora 10.30 la 11.30;
– Pichetarea Ministerului Sanatatii: – de la ora 11.30 la 12.30;
– Deplasarea în coloana a protestatarilor din strada Cristian Popişteanu la ora 12.30 cu ieșire pe Calea Victoriei, Piața Națiunilor Unite, B-d-ul Națiunilor Unite, B-dul Libertăţii, Piața Constituției. Sosirea în Piața Constituției va fi la ora 13.15 cu finalizarea acțiunii la ora 14.15.

update foto - proteste la ambulanță în sibiu. s-a ajuns la capătul răbdării

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică