Premieră în Sibiu - Nimeni nu a sunat la 112 în noaptea de marți spre miercuri

Din data de 3 octombrie, ora 23,30 până în dimineața zilei de 4 octombrie, ora 06,30, la Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu nu s-a înregistrat nicio sesizare privind săvârșirea de fapte cu caracter antisocial în întreg județul.

Pentru prima oară în existența SNUAU 112, în noaptea de 3 spre 4 octombrie, telefoanele din Dispeceratul IPJ Sibiu au tăcut.

Cu o medie zilnică de 10 apeluri pe timpul nopții, sibienii și nu numai au avut parte de o noapte liniștită, pe parcursul căreia nici un locatar nu și-a deranjat vecinii cu muzica prea tare, nicio tamponare nu a necesitat intervenția polițiștilor, nu au avut loc scandaluri, nimeni nu a fost lovit sau amenințat, o noapte cum ne mai dorim și de acum înainte.

În acest context, reamintim cetățenilor că o situație de urgență este aceea în care se impune intervenția Poliției, Pompierilor sau a Salvării pentru a salva viața, proprietatea și mediul.

SITUAȚII DE URGENȚĂ:

ACCIDENTE DE AVIAŢIE
ACCIDENTE LA METROU
ACCIDENTE FEROVIARE
ACCIDENTE RUTIERE CU VICTIME, PERSOANE BLOCATE
ACCIDENTE NAVALE
ACCIDENTE MONTANE
ACCIDENTE ÎN PEŞTERI CANIOANE
ACCIDENTE DETERMINATE DE FACTORI DE MEDIU
AVARII SAU ACCIDENTE INDUSTRIALE
EXPLOZII
INCENDII
ARSURI TERMICE – ELECTRICE – CHIMICE
CUTREMURE
FENOMENE HIDROLOGICE/METEO PERICULOASE
FULGERAŢI/TRĂSNIŢI
PRĂBUŞIRI UTILAJE – CONSTRUCTII – ARBORI
AGRESIUNI ANIMALE CU VICTIME
PERICOL DE AGRESIUNE INSECTE, ANIMALE
MUŞCĂTURI/ÎNŢEPĂTURI ANIMALE/INSECTE
PERSOANĂ INCONŞTIENTĂ
PERSOANE CONŞTIENTE CĂZUTE ÎN LOCURI PUBLICE
INTOXICAŢII
PROBLEME RESPIRATORII SEVERE
HEMORAGIE GRAVĂ
FEBRĂ
LEŞIN
CONFLICTE ŞI AGRESIUNI FIZICE
LOVIRE SAU ALTE VIOLENŢE
OMOR/PRUNCUCIDERE
RELE TRATAMENTE APLICATE MINORILOR
LIPSIRE DE LIBERTATE
TÂLHĂRIE
FURTURI
ÎNŞELĂCIUNE
FOLOSIRE ARMAMENT
DISTRUGERI DE BUNURI
DROGURI CONSUM/TRAFIC
EVADARE
TENTATIVĂ SUICID
TULBURAREA LINIŞTII ŞI ORDINII PUBLICE
PERSOANE DISPĂRUTE/GĂSITE
CERŞETORIE/SPĂLARE PARBRIZE

Anunţaţi atunci când o persoană suspectă merge din uşă în uşă, atunci când intra persoane străine pe proprietatea dvs. sau a vecinilor dvs., când o persoană se furişează pe lângă casă sau forţează intrarea unei case sau a unei maşini.

Anunţaţi o agresiune la adresa dvs. sau a altcuiva. De exemplu, tocmai vi s-a smuls poşeta şi descrierea suspectului şi a maşinii poate ajuta politia să-şi formeze o imagine asupra suspectului.

Sunaţi imediat la 112 dacă observaţi că cineva pătrunde în interiorul casei vecinilor dvs. pe fereastră, ştiind că vecinii sunt plecaţi în vacanţă. Aceasta este o situaţie de urgenţă deoarece este necesară intervenţia imediată a poliţiei pentru a apăra proprietatea şi a descoperi infractorul.

Sunteţi martor la un accident rutier şi un pasager din autovehicul este blocat în interior. Aceasta este o situaţie de urgenţă care trebuie anunţată imediat.

NU REPREZINTĂ O URGENŢĂ:
• Accidentele rutiere fără victime;
• Aflarea datei si a orei;
• Aglomerare trafic;
• Deblocarea telefoanelor mobile;
• Încărcarea cartelelor de telefoane mobile;
• Întrerupere utilităţi (energie electrică, apă, gaze, operatori servicii internet, telefonie şi TV);
• Inundaţie în apartament, subsolul blocului;
• Neridicarea gunoiului menajer;
• Pierderea sau găsirea de obiecte personale;
• Reclamaţii taxi, transport în comun, diverse ;
• Ridicări auto;
• Solicitare informaţii despre: nr. de telefon, emitere carte de identitate, paşaport, cazier, trafic, program instituţii publice.

Dacă în mod sincer credeţi că este o urgenţă, dar greşiţi, este în regulă. Nu veţi avea probleme. Pe de altă parte, gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă totuşi ar fi o urgenţă, dar nu aţi fi siguri şi nu aţi suna la 112. Acest lucru ar cauza o pierdere de timp preţios în operaţiunea de salvare care ar putea avea ca rezultat pierderea unei vieţi sau vătămare gravă.

Pentru mai multe informații privind S.N.U.A.U. 112, vă recomandăm www.112.ro.

Ultima oră

Un răspuns la “Premieră în Sibiu – Nimeni nu a sunat la 112 în noaptea de marți spre miercuri”