Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă miercuri, 11 octombrie, de la ora 11:00 și 18:00, spectacolul „Cuibul” al companiei „Theater de Spiegel” din Belgia.
Cei mai mici dintre spectatorii Teatrului „Gong” din Sibiu sunt invitați să urce pe scenă alături de părinți și educatori, într-un cuib mare, rotund și primitor. Aceștia vor porni într-o călătorie inițiatică alături de un violonist și o cântăreață, pentru a căuta un adăpost cald și sigur în care să-și clocească oul, să viseze la rățuște și să ciripească precum păsărelele. Acolo vor învăța să cadă, să se ridice și mai apoi să-și ia zborul. Spectacolul belgienilor de la „Theater de Spiegel” este unul poetic și muzical în care publicul devine parte integrantă din spectacol, iar la final cei mici sunt invitați să se joace alături de actori. Spectacolul are o durată de 35 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta între 1 și 3 ani.
CONCEPT & REGIE: Karel van Ransbeeck;
SCENOGRAFIA: Wim van de Vyver;
COLOANA SONOR: Hanne Deneire;
VOCE: Helene Bracke;
VIORĂ: Astrid Bossuyt;
COSTUME: Liesmarechal;
SUPORT TEHNIC & DE PRODUCȚIE: Zoe Bossuyt.
Cea de-a III-a ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu reunește timp de nouă zile, în perioada 7 – 15 octombrie 2017, artiști din Belgia, Bolivia, Cehia, China, Franța, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Portugalia, România și Ucraina.