Miting în fața Guverului. Mii de oameni sunt așteptați la protest
Foto Arhiva

Mii de oameni sunt așteptați miercuri la un protest în fața Guvernului, organizat de Sindicaliştii din Cartel Alfa şi din Sindicatul Naţional al Poliţiştilor. Protestatarii sunt nemulțumiți de modificările anunțate de excutiv, în principal de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.

„Propunerea Guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat reprezintă un experiment singular şi iresponsabil care riscă să ducă la dezintegrarea sistemului naţional de securitate socială. Acest plan guvernamental a stârnit deja reacţii internaţionale, deoarece este de natură să submineze progresele realizate după decenii de campanie pentru justiţie socială şi solidaritate şi pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor europeni. Plata contribuţiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio ţară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe ţări, cota suportată de angajator este mai mare decât cea plătită de lucrători (media UE este de 23,57% contribuţii angajatori, 13,35% contribuţii angajat), deoarece companiile au şi o răspundere socială”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

El a spus România va avea ”încă o bilă neagră”, fiind ”ţara care încearcă să distrugă modelul european” al asigurărilor sociale.
Potrivit acestuia, lipsa unui mecanism juridic care să oblige angajatorii să includă în salariul brut al angajatului taxele sociale care erau anterior în sarcina angajatorului pentru salarii care depăşesc salariul minim va duce la reducerea venitului net sau ar împiedica salariatul să beneficieze de facilităţi fiscale care îi sunt destinate, cum ar fi reducerea impozitului pe salariu de la 16% la 10% sau reducerea cotei de contribuţii sociale cu 4,25%. Spre exemplu, la un salariu brut de 2600 lei, salariatul va pierde până la 302 lei, adică o reducere nominală cu aproximativ 17% a salariului net. În sistemul bugetar, creşterea de 25% de la 1 ianuarie 2018 reprezintă în condiţiile acestui transfer doar 4,26%.

La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a precizat că angajaţii din sistem se vor alătura celor de la Cartel Alfa în mişcarea de protest.

”Transferul de contribuţii către angajat va neutraliza majorările salariale. Practic, nu va fi nicio majorare”, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, Dumitru Coarnă.
De asemenea, sindicaliştii cer deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la propunerea comună de modificare a Legii 62/2011 a celor 5 confederaţii sindicale înaintată Guvernului şi modificarea Legii 62/2011 a dialoglui social.
La mitingul din faţa Piaţa Victoriei sunt aşteptate câteva mii de persoane.

Sursa www.news.ro

Ultima oră