DATfest: aplauze furtunoase și cuceriri teatrale. Studenții sibieni cuceresc și marți orașul

DATfest a debutat luni, 2 octombrie, cu spectacolul „Rocky Horror Show”, în regia lui Cosmin Chivu. Misiunea studenților sibieni de a cuceri orașul continuă marți cu două spectacole.

Publicul sibian s-a bucurat de un musical excentric, plin de energie, cu o atmosferă pe cât de senzuală, pe atât de amuzantă. Evenimentul a avut loc la Oldies Pub și s-a bucurat de prezența a peste 100 de spectatori, dornici să călătorească alături de Ali Deac, Veronica Arizancu, Iustinian Turcu, Denisa Caian, Oana Marin, Robert Fekete, Raj-Alexandru Udrea, Gabriela Pîrlițeanu, Ștefan Tunsoiu, Vladimir Petre și Mihai Rădulea în Galaxia Transilvania.
Spectatorii s-au declarat încântați atât de eveniment, cât și de spectacol, aceștia primindu-i pe tinerii actori cu ropote de aplauze și aclamații.
Misiunea studenților sibieni de a cuceri orașul continuă astăzi cu două spectacole. Astfel, de la ora 18:00, publicul este așteptat la Studioul de Teatru CAVAS pentru a vedea „Avioane de hârtie”, de Elise Wilk, în regia lui Eugen Gyemant. Spectacolul pune în discuție problema tinerilor a căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, dar abordează și tema hărțuirii, fie aceasta verbală sau fizică, între elevi. Liceul reprezintă o perioadă pe cât de dură, pe atât de sensibilă și de semnificantă, dat fiind faptul că tinerii, conduși de valul adolescenței, pot întrece granițele violenței, iar consecințele sunt, fără îndoială, devastatoare.
De la ora 20:00, la Léon Gourmet Bakery se vorbește despre „Viața ca o scenă”, despre tot ceea ce face parte din viață: iubire, neajunsuri, nemulțumiri, emoții, relații. Spectacolul în regia lui Marian Râlea reprezintă o călătorie sinceră în universul intim al tinerilor actori, care își expun poveștile de viață în fața zecilor de spectatori, cu sensibilitate și profunzime.
Festivalul studenților continuă miercuri, 4 octombrie, cu trei evenimente: de la ora 10:00, Eugen Gyemant susține un atelier de arta actorului cu elevii de la specializarea actorie din cadrul Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”. Cea mai nouă producție a sa la Sibiu, „Avioane de hârtie”, se joacă de la ora 20:00, la Studioul de Teatru CAVAS, cu o distribuție diferită. Înainte de a viziona spectacolul studenților din anul III, specializarea actorie, publicul este așteptat de la ora 18:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret „GONG”, sala etaj, pentru a vedea „MAL/PRAXIS”, un spectacol de Bogdan Georgescu.

Studenții sibieni cuceresc și internetul!
Pentru a fi mai aproape de planurile tinerilor de a cuceri orașul, dar și pentru a fi la curent cu cele mai noi știri ale Departamentului de Artă Teatrală, vă invităm să accesați atât pagina de Facebook a DAT, cât și site-ul oficial, http://events.ulbsibiu.ro/datfest/. Acțiune co-finanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu. foto: Dragoș Dumitru

Ultima oră