Ministrul Transporturilor: ’’Mi-am asumat ca acest proiect al autostrăzii Sibiu – Pitești să fie scos anul acesta spre proiectare și execuție’’

Răzvan Cuc a declarat luni că proiectul autostrăzii Sibiu – Pitești are mari șanse să fie licitat pentru execuție încă din acest an.

Autostrada Pitești – Sibiu este un proiect foarte important, iar intenția mea este ca anul acesta contractul de proiectare și execuție al acestui obiectiv să fie semnat, a declarat, luni, într-o conferință de presă, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
„Pitești — Sibiu este un proiect la fel de important ca Ploiești — Brașov. Avem lansate sectoarele I și IV pentru proiectare și execuție. În momentul de față, din informațiile pe care le am, se lucrează la documentația pentru secțiunile II, III și IV, împreună cu mai multe institute de prestigiu. Stiți bine că am avut o firmă care trebuia să facă studiul de fezabilitate. Termenul de predare era undeva în luna august, dar nu ni s-a livrat această documentație. Nu s-a mai prelungit contractul. Eu mi-am asumat ca acest proiect să fie scos anul acesta spre proiectare și execuție, și așa intenționez să se și întâmple” , a spus Cuc, conform Agerpres.
La jumătatea lunii noiembrie 2016, CNAIR a avizat traseul pentru ultimele două secțiuni ale autostrăzii Sibiu — Pitești.
Traseul întreg al Autostrăzii Sibiu-Pitești, în lungime de circa 123 de kilometri, este: Secțiunea 1, Sibiu-Boița, de la km 0 la km 15+000, asigură legătura între DN 7 (defileul Văii Oltului) prin continuarea autostrăzii existente; Secțiunea 2, Boița-Racoviță, de la km 15+000 la km 43+000, leagă localitatea Boița cu localitatea Racoviță; Secțiunea 3, Racoviță-Văleni, de la km 43+000 la km 72+000, asigură continuitatea autostrăzii prin Valea Baiașului, făcând conexiunea dintre Defileul Oltului și Defileul Văii Topologului; Secțiunea 4, Văleni — Curtea de Argeș, de la km 72+000 la km 90+000, traversează Valea Topologului, face legătură cu localitatea Curtea de Argeș; secțiunea 5, Curtea de Argeș-Pitești, de la km 90+000 la km 123+037, leagă localitatea Curtea de Argeș cu orașul Pitești și autostrada existentă, prin Valea Argeșului, și secțiunea 6, care constă în reabilitarea a 14 km drum național, respectiv DN 73C, fiind drum de legătură între nodul rutier Tigveni și Râmnicu Vâlcea, precum și construcția a 2,5 km de drum nou.
Master Planul General de Transport prevede pentru realizarea autostrăzii Sibiu-Pitești o sumă estimată de 1,6 miliarde de euro.
În martie 2017, CNAIR anunțase prelungirea, până la 15 august, a contractului privind realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Pitești.
Contractul „Revizuire/Actualizare Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu — Pitești” a fost atribuit prin procedura de licitație publică deschisă Asocierii Spea Ingegneria Europea SA Milano Italia Sucursala București — Tecnic Consulting Engineering România SRL (Lider de Asociere Spea Ingegneria Europea SA Milano Italia Sucursala București).

Ultima oră