Muzeul ASTRA organizează în perioada septembrie-octombrie 2017 o serie de ateliere tematice de morărit şi demonstraţii practice la moara cu ciutură din Sviniţa, prin intermediul Proiectului „Dăm apă la moară în Muzeul ASTRA”, proiect cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Copiii care vizitează Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului pot afla din partea specialiștilor în mulinologie detalii legate de funcţionarea morilor. La moara din Sviniţa, spre exemplu, vizitatorii pot învăța cum se ferecă pietrele de moară. La încheierea atelierelor aceștia sunt recompensaţi pentru priceperea lor cu săculeţi cu făină.
,,Vizitatorii muzeului, mici şi mari deopotrivă, pot să desluşească din tainele morilor tradiţionale şi să afle poveştile din spatele acestora în cadrul activităţilor interactive şi cu caracter educaţional. Prin ele se explică detaliile de funcţionare ale morii cu ciutură, specificul lucrărilor de întreţinere, precum şi tehnicile de morărit arhaice. Moara cu ciutură din Sviniţa a fost „readusă la viaţă” prin intermediul lucrărilor de punere în funcţiune integrate proiectului amintit şi trezeşte entuziasmul şi interesul vizitatorilor de toate vârstele şi prin ambianţa sonoră oferită de huruitul pietrelor de moară neobosite, în armonie cu sunetul vesel al apei care loveşte ciuturile morii.”, a declarat Ștefan Păucean, muzeograf Muzeul ASTRA.
Prin punerea în funcțiune a morii din Svinița, se doreşte accesibilizarea patrimoniului tehnic deținut de muzeu prin integrarea monumentului în contextul economiei rurale, adaptând explicațiile și tehnicile de lucru la moară pentru publicul de diferite vârste și din diverse medii socio-culturale. În perioada 29 septembrie – 1 octombrie, interval în care Proiectul„Dăm apă la moară în Muzeul ASTRA” a fost pus în practică, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a înregistrat 5336 de vizitatori.