Remiză pentru FC Hermannstadt la Oradea. Sibiul rămâne lider în liga 2

Gruparea pregătită de Alex Pelici nu a reușit să ia toate cele trei puncte în deplasarea de sâmbătă de la Oradea. Sibiul a remizat, 0-0, cu Luceafărul, dar rămâne pe primul loc, cu 25 de puncte.

Este primul meci egal pe care îl face FC Hermannstadt în liga 2. Meciul de la Oradea a fost sub semnul echilibrului, dar echipa lui Pelici a avut șansa să înscrie golul victoriei pe final de partidă. De partea cealaltă gazdele, chiar dacă ocupă penultimul loc în clasament, au avut două ocazii clare să înscrie și au trimis balonul în bara porții lui Căbuz, la o fază din minutul 39.
Antrenorul Alexandru Pelici a folosit următoarea formulă de echipă: Cătălin Căbuz – Daniel Tătar, Radu Crişan, Ionuţ Stoica, Claudiu Pamfile – Răzvan Dâlbea (cpt.), Robert Boboc (Lucian Dumitriu ’76) – Alexandru Neacşa (Cosmin Neagu ’51) , Petrişor Petrescu, Andrei Hergheligiu (Sabin Lupu ’65) – Bogdan Rusu.
Chiar dacă nu a învins, Sibiu este în continuare pe primul loc în divizia secundă a fotbalului românesc. Hermannstadt are 25 de puncte, cu șase mai multe decât ocupanta locului doi, Dunărea Călărași, echipă care însă are și un meci mai puțin disputat. Echipa sibiană joacă în etapa viitoare pe teren propriu cu Ripensia Timișoara, una dintre echipele surpriză ale acestei ediții de campionat.Meciu are loc sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 15:00.
Până atunci echipa sibiană va juca în Cupa României, cu Industria Galda, în deplasare, miercuri 4 octombrie, de la ora 14:30.

Remiză pentru FC Hermannstadt la Oradea. Sibiul rămâne lider în liga 2

Ultima oră

Comentariul meu

Publică