video - studenții sibieni cuceresc orașul la propriu. începe datfest

Anul universitar debutează cu festivalul școlii sibiene de teatru și management cultural, DATfest – Studenții Sibieni Cuceresc Orașul, ediția a III-a. Tinerii studenți au început proiectul sub forma unei microstagiuni, iar acum, dezvoltându-l, au reușit să îl transforme în festival. Anul acesta, proiectul are loc în perioada 2 – 5 octombrie.

Festivalul prezintă spectacolele studențești realizate în anii 2016 – 2017: „Rocky Horror Show”, regia Cosmin Chivu, „Viața ca o scenă”, regia Marian Râlea, „Avioane de hârtie”, regia Eugen Gyemant și „MAL/PRAXIS”, un spectacol de Bogdan Georgescu.
După cum am obișnuit deja comunitatea sibiană, intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare prin SMS la nr. de telefon: 0742 / 344 805.
Evenimentele vor avea loc în spații precum Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte, Teatrul pentru Copii și Tineret „GONG”, Oldies Pub, Léon Gourmet Bakery și Librăria Humanitas.
Deoarece evenimentul are caracter competițional, la final vor fi acordate trei premii: „Cel mai bun actor”, „Cea mai bună actriță” și „Cel mai bun spectacol”. Câștigătorii vor fi desemnați de către juriul festivalului, format din Alexandru Ion, actor și co-președinte al Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, Luana Pleșea, jurnalist cultural și prof. univ. dr. Livia Ilie, prorector al Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Totodată, proiectul se bucură de sprijinul partenerilor, fără de care nu ar putea fi realizat în condiții optime: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul pentru Copii și Tineret „GONG”, Oldies pub, Librăria Humanitas Constantin Noica, Léon Gourmet Bakery, Print ATU. În rândul partenerilor media sunt Kiss FM, Zile și Nopți, Sibiu 100%, Ora de Sibiu, Tribuna și Informații de Notat. Ibis, Keep Calling, Simpa, Hug the Mug și Divine Paper Flowers sunt sponsorii festivalului anul acesta.

YouTube video

Acțiunea este sprijinită atât de reprezentanți ai ULBS, cât și de directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac: „Festivalul pe care îl prefațez îmi dă un sentiment legitim de mândrie că Sibiul are viitor. Acum aproape douăzeci și cinci de ani, tot cu studenții am început aventura Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. La îndemnul pe care l-am dat după sărbătorirea Sibiului – Capitală Culturală Europeană: „Tineri, cuceriți orașul!”, iată că astăzi, studenții sibieni cuceresc orașul! Mă bucură implicarea lor și le prețuiesc dorința de a face performanță și de a construi. Mult succes în festivalul ce aduce în toamnă forța plină de nebunie și frumos a tinereții!”.
Festivalul face parte din strategia Universității „Lucian Blaga” din Sibiu de dezvoltare a tinerilor ce se disting prin excelența activităților depuse în domeniul artelor spectacolului și a managementului cultural.
Acțiune co-finanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

luni, 2 octombrie, ora 19:00, la Oldies Pub
Rocky Horror Show

DE: Richard O’Brian
REGIA: Cosmin Chivu
SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă
COREGRAFIA: Adriana Bârză
TRADUCEREA: Peca Ștefan
COORDONAREA MUZICALĂ: Constantin Iridon și Melinda Samson
PROIECȚII VIDEO: Claudiu Mihăilescu
ÎN DISTRIBUȚIE: Ali Deac, Veronica Arizancu, Iustinian Turcu, Oana Marin, Robert Fekete, Radu Carp, Denisa Caian, Gabriela Pîrlițeanu, Raj – Alexandru Udrea, Ștefan Tunsoiu, Vladimir Petre, Mihai Rădulea
DURATA SPECTACOLULUI: 1h 15min
Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani.

Synopsis
Janet și Brad – un cuplu de tineri proaspăt logodiți – merg în vizită la profesorul lor, Dr. Everett Scott. E o noapte ploioasă, cei doi s-au rătăcit, iar mașina a rămas în pană. În căutarea unui telefon, ajung la un castel unde lucrurile devin din ce în ce mai stranii. Cei doi pătrund în lumea doctorului Frank N. Further, un extraterestru venit de pe Planeta Transexuală din Galaxia Transilvania. Într-un univers al plăcerilor, doctorul Frank își seduce noii vizitatori. Tânărul cuplu este invitat să vadă noua creație a nebunului doctor: bărbatul ideal, omul perfect, sub numele de Rocky Horror.
Spectacolul excelează prin energia tinerilor, prin vitalitatea pe care o împart cu publicul, bucurându-se de scenă, de lumini, de culoare, de moment. Muzica rock’n’roll live și dansurile dinamizează atât tinerii actori cât și publicul. Acest musical este o aventură cu costume scandaloase și glume picante – o invitație la petrecere în Galaxia Transilvania, unde totul este permis.
marți, 3 octombrie, ora 18:00, la Studioul de Teatru CAVAS
miercuri, 4 octombrie, ora 20:00, la Studioul de Teatru CAVAS
Avioane de hârtie
de Elise Wilk
REGIA: Eugen Gyemant
SCENOGRAFIA: Sabina și Bianca Veșteman
COREGRAFIA: Adriana Bârză
VIDEO EDIT: Costin Chesnoiu
LIGHT DESIGN: Dorin Părău
ÎN DISTRIBUȚIE: Alexandra Spătărelu/Alexandra Mihalache, Alexandra Gavrilov/Mădălina Ivașcu, Simona Negrilă/Alis Nină, Radu Carp, Andrei Gîlcescu, Mihai Rădulea/Vlad Rădulea
MANAGER PROIECT: Luminița Bîrsan
ASISTENT PROIECT: Corina Predescu
DURATA APROXIMATIVĂ: 1h 30min
Spectacolul este rezultatul unei coproducții între Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Synopsis
Spectacolul este o scurtă și dureroasă incursiune în universul secret al adolescenței. O junglă populată de avioane în flăcări, girafe fosforescente, violență, iubire și singurătate. Fiecare personaj are un corespondent în realitate. Un băiat de 16 ani hărțuit de colegi până la limita suportabilității încearcă să se refugieze în propria imaginație și în prietenia cu fata de care este îndrăgostit, pentru a amâna cât mai mult un sfârșit brutal. Spectacolul aduce în discuție problemele cu care se confruntă tinerii de astăzi, urmărindu-le destinele, fricile, speranțele, visele.

marți, 3 octombrie, ora 20:00, la Léon Gourmet Bakery
Viața ca o scenă

REGIA: Marian Râlea
ÎN DISTRIBUȚIE: Vladimir Petre, Ștefan Tunosiu, Iustinian Turcu, Lucian Andrei Bădulescu, Gabriela Pîrlițeanu, Emmanuel Antonescu, Mădălin Cărbunaru, Cristina Gogîrlă, Silvana Blidariu, Oana Nemeș, Alina Mișoc, Antonio-Tadeusz Mincă
MANAGER PROIECT: Luminița Bîrsan
ASISTENȚI PROIECT: Corina Predescu, Alina Damian

Synopsis
Viața ne oferă multe surprize, întâmplări mai mult sau mai puțin amuzante, decepții, bucurii, care marchează momente importante și rămân în amintirea noastră ca un tablou vivant, alterat de capacitatea fiecăruia de a percepe și de a înțelege aceste întâmplări.
Spectacolul este un experiment care propune spectatorilor o seară festivă într-o ceainărie unde aceștia sunt poftiți să guste din poveștile de viață ale tinerilor actori. Experimentul constă în improvizații bazate pe întâmplări reale din viața actorilor, în contextul unui eveniment important la care suntem invitați să participăm împreună.
Iubim, uităm, ne supărăm, iertăm, ne certăm, râdem, plângem… trăim acest joc al timpului în viața ca o scenă măsurată în ani.

miercuri, 4 octombrie, ora 18:00, la Teatrul GONG – sala etaj
MAL/PRAXIS

un spectacol de Bogdan Georgescu
CU: Codruța Vasiu, Cristina Ragos, Ștefania Marola, Cristina Blaga, Alexandra Gavrilov, Alexandra Spătărelu, Raj-Alexandru Udrea
MANAGER PROIECT: Claudia Domnicar
ASISTENT MANAGEMENT: Maria Popovici
SUNET: Bogdan Ropcean
LUMINI: Dorin Părău
GRAFICĂ: Dan Perjovschi
MULȚUMIRI SPECIALE: Luiza Vasiliu
DURATA APROXIMATIVĂ: 1h
Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani.

Synopsis
Sauvage – salon-coafor-masaj dintr-un oraș de provincie, România 2017. Șapte perspective, șapte scene, șapte performeri. Fiecare performer preia toate cele șapte roluri/perspective. Discuțiile alunecă de la cum arată chiloții care nu lasă urmă prin rochie, la ce înseamnă o relație deschisă sau mărimea ideală pentru penis, în timp ce, în altă parte, are loc un eveniment care le va modifica viața pentru totdeauna. O comunitate aflată sub presiunea fricii, cauzată de raporturi de putere, corupție și presupuse forțe supranaturale, devine incapabilă de acțiune. Malpraxis-ul este colectiv și consecințele sunt, evident, catastrofale.

MAL/PRAXIS este proiect de Artă Activă dezvoltat împreună cu studenți masteranzi și profesori de arta actorului din cadrul Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu în co-producție cu Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

MAL/PRAXIS este ultima parte a trilogiei Câtdedepartesuntemdepeșteriledincareamieșit?, după ANTISOCIAL și #minor.

joi, 5 octombrie, ora 19:00, Teatrul GONG – sala etaj
#minor

un spectacol de Bogdan Georgescu
CU: Vladimir Petre, Gabriela Pîrlițeanu, Raj-Alexandru Udrea, Maria Soilică, Claudiu Urse
MANAGER PROIECT: Luminița Bîrsan
LIGHT DESIGN: Dorin Părău
SOUND DESIGN: Tudor Răileanu
DURATA APROXIMATIVĂ: 1h
Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani.

Synopsis
#minor a fost distins în cea de-a doua ediție a proiectului Studenții Sibieni Cuceresc Orașul cu premiul „Cel mai bun spectacol”.

Ce înseamnă a fi minor în România? Este nevoie de o școală pentru părinți? Cât de mare este orgoliul național, mai ales atunci când vine la pachet cu o lejeritate în a-i judeca pe străini?
Spectacolul pornește de la două cazuri intens mediatizate anul trecut – situația familiei Bodnariu și scandalul de la Opera Română – care, deși aparent diferite, aduc într-o zonă comună anumite metehne naționale precum pasarea responsabilității sau tendința de a ne crede mai buni și de a-i critica pe ceilalți fără a ne vedea propriile greșeli.
#minor este analiza unui context social și politic în care pasarea responsabilității și utilizarea cazurilor particulare pentru crearea unor platforme de manipulare sunt scopuri în sine. Infantilizarea, această atitudine transformată în mentalitate, aplicată majorității tinerilor adulți ca metodă educativă poate construi o societate din care am vrea să facem parte?

miercuri, 4 octombrie, ora 10:00, la Studioul de Teatru CAVAS
– Atelier destinat elevilor de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, specializarea actorie –

Anul acesta, cel care va susține atelierul de teatru este Eugen Gyemant, unul dintre cei mai cunoscuți regizori tineri din țară. Atelierul se adresează tinerilor liceeni de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, secția Actorie.
Împreună cu aceștia, Eugen desfășoară un atelier de arta actorului care constă în vizionarea unei scene din cea mai nouă producție a sa, „Avioane de hârtie”, care va face subiectul unor discuții și dezbateri. Mai apoi, elevii înșiși, ghidați de regizor, vor reproduce scena prin filtrul propriei lor viziuni.
Eugen Gyemant a absolvit regie de teatru la UNATC, cu masterul în același domeniu, în 2010, iar
de atunci a montat peste 20 spectacole în diverse teatre independente și de stat din țară.

joi, 5 octombrie, ora 14:00, la Librăria Humanitas Constantin Noica
Întâlniri teatrale
Studentul, profesionistul și spațiul dintre ei
Invitat: Alexandru Ion

Întâlnirile teatrale reprezintă un prilej de dialog cu oameni importanți din domeniul artelor spectacolului și al managementului cultural. Discuții, schimburi de opinii, dezbateri și acumulare de noi cunoștințe, într-un cadru non-formal.
Invitatul primei sesiuni este Alexandru Ion, actor, co-președinte al Festivalului Național de Teatru Tânăr „Ideo Ideis” și membru al juriului DATfest, care pornește o discuție intitulată „Studentul, profesionistul și spațiul dintre ei”.
Cum arată tranziția de la student la profesionist? Există un spațiu „tampon”? Cât de relevante sunt grupurile și conexiunile pe care le formezi în facultate? De ce se poate „agăța” un student în momentul în care iese din sistemul universitar?

Ultima oră

Comentariul meu