Bilanț - Amenzi de aproape șapte sute milioane lei date de polițiști în sezonul estival

Peste 600.000 de amenzi au fost date șoferilor care au încălcat legislația rutieră, iar dintre acestea aproximativ 205.000 sancțiuni s-au dat șoferilor vitezomani.

Poliţiştii au intervenit în sezonul estival la peste 320.500 de evenimente, dintre care 272.500 au fost sesizate prin apelul 112, iar în această perioadă au fost constatate aproape 77.000 de infracţiuni. De asemenea,poliţiştii au dat peste 611.700 de amenzi pentru încălcarea legislaţiei rutiere, a anunţat, duminică, Poliţia Română citată de News. Potrivit Poliţiei, în perioada 1 iunie – 15 septembrie, peste 10.000 de poliţişti au acţionat, zilnic, în toată ţara, au fost organizate 32.114 de acţiuni şi au intervenit la 320.554 de evenimente, dintre care 272.515 au fost sesizate prin apelul unic de urgenţă 112.
Astfel, au fost constatate 76.973 de infracţiuni, dintre care 24.089 contra persoanei, 30.149 contra patrimoniului, 30.149 de infracţiuni de corupţie şi de serviciu şi 10.858 la regimul rutier.
Abaterile contravenţionale comise de cetăţeni au atras aplicarea a 784.909 de amenzi (dintre care 120.853 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice), în valoare de aproape 690.000.000 de lei şi au fost confiscate bunuri a căror valoare se ridică la 132.000.000 de lei.
De asemenea, au fost prinse în flagrant 12.976 de persoane suspectate de fapte ilegale şi au fost depistate 1.137 de persoane urmărite.
În această perioadă, au fost date 611.744 de amenzi pentru încălcarea legislaţiei rutiere, dintre care 11.150 pentru consum de alcool şi 205.973 pentru depăşirea vitezei legale. De asemenea, au fost ridicate 46.771 de permise de conducere, dintre care 4.763 pentru consum de alcool şi 13.140 pentru viteză şi au fost retrase 18.363 de certificate de înmatriculare auto.

Bilanț - Amenzi de aproape șapte sute milioane lei date de polițiști în sezonul estival

Ultima oră

Comentariul meu

Publică