update video foto jurnaliști agresați de fanii lui pomohaci la sibiu. susținătorii l-au aplaudat la ieșirea din mitropolie

Susținătorii lui Cristian Pomohaci, adunați în fața Mitropoliei Sibiului, l-au așteptat pe acesta până a ieșit de la audierile apelului împotriva caterisirii sale. Cei pestw 150 de fani l-au apaludat și l-au ”ferit” cu orice preț de jurnaliști, agresându-i chiar pe unii dintre aceștia.

Şedinţa Consistoriului Mitropolitan de la Sibiu, care judecă recursul depus de Cristian Pomohaci împotriva deciziei de caterisire, a început la ora 11.00 şi s-a terminat două ore şi jumătate mai târziu.
În faţa sediului clădirii Mitropoliei Ardealului unde a avut loc judecata s-au strâns aproximativ 150 de persoane, femei şi bărbaţi, susţinători ai fostului preot, anunță NEWS. Aceştia cred în nevinovăţia lui şi afirmă că mass-media este de blamat în acest caz, jurnaliştii fiind cei care l-au adus pe Cristian Pomohaci în această situaţie. Tocmai de aceea, au format un cordon la intrarea în clădire, pentru a-l proteja de ochii presei, în momentul în care a ieşit de la judecată.
În aplauzele susţinătorilor care au agresat jurnaliştii, Pomohaci s-a urcat în maşina cu care a venit la Sibiu încă de la ora 09.00 şi a plecat. Fostul preot nu a făcut declaraţii presei.

update video foto jurnaliști agresați de fanii lui pomohaci la sibiu. susținătorii l-au aplaudat la ieșirea din mitropolie

video
play-sharp-fill

Anterior, reprezentanţii Miropoliei Ardealului au anunţat că susţinătorii nu vor reuşi să influenţeze membrii Consistoriului.
”Consistoriul Mitropolitan va judeca apelul domnului Cristian Dorin Pomohaci cu deplină obiectivitate şi imparţialitate, respectând prezumţia de nevinovăţie a acestuia, precum şi dreptul la apărare, în condiţiile prevăzute de Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi ale Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

video
play-sharp-fill

Pentru a elimina orice suspiciune privitoare la obiectivitatea procedurii de judecată, şedinţa Consistoriului, care nu este publică, va fi înregistrată audio şi video”, au anunţat reprezentanţii Mitropoliei Ardealului.
CITEȘTE ȘI: VIDEO FOTO – Cristian Pomohaci a ajuns la Sibiu pentru judecată. Au venit și peste 100 de susținători la Mitropolie
Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului judecă, marţi, recursul depus de fostul preot şi i-a oferit acestuia posibilitatea de a-şi alege un apărător bisericesc dintre cei atestaţi de Patriarhia Română.
”Având în vedere principiul judecăţii echitabile şi al respectării dreptului la apărare, Consistoriul a trimis citaţie persoanei învinuite, Cristian-Dorin Pomohaci, a admis audierea martorilor propuşi de acesta, oferindu-i-se posibilitatea ca, pe lângă înscrisurile depuse la Consistoriul Mitropolitan, să uzeze şi de dreptul său de a se apăra în faţa instanţei bisericeşti de judecată. Totodată, instanţa i-a oferit posibilitatea apelantului de a-şi alege un apărător bisericesc, dintre persoanele nominalizate în citaţie, apărători bisericeşti atestaţi de către Patriarhia Română, conform art. 122 din Regulament”, au anunţat reprezentanţii Mitropoliei Ardealului.
Până la data fixată pentru termenul de judecată, la instanţa bisericească au putut fi depuse şi alte mărturii concrete în apărarea sau în acuzarea apelantului.

update video foto jurnaliști agresați de fanii lui pomohaci la sibiu. susținătorii l-au aplaudat la ieșirea din mitropolie
Foto www.news.ro

Consistoriul Mitropolitan au precizat că prin aplicarea măsurilor canonice ”nu se urmăreşte pedepsirea persoanei învinuite, care se poate întoarce prin pocăinţă, ci numai apărarea instituţiei Bisericii, a ordinii şi a disciplinei canonice, a moralităţii şi a sacralităţii vieţii bisericeşti”.
”Orice pedeapsă canonică aplicată de o instanţă bisericească se deosebeşte de pedepsele instanţelor civile şi penale prin faptul că nu interzice niciun drept civil, nu privează de libertate, cel pedepsit rămânând o persoană liberă de a profesa orice activitate în cadrul societăţii civile!”, au afirmat reprezentanţii Mitropoliei Ardealului.
În cazul în care va fi nemulţumit de soluţia de la Sibiu, fostul preot poate depune contestaţie la Patriarhie.
Preotul Cristian Pomohaci, care a fost caterisit de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a contestat decizia la Mitropolia Ardealului de care aparţine ierarhic parohia în care a slujit.
În 23 august, Mitropolia Ardealului a anunţat că apelul ”întruneşte condiţiile de admisibilitate”, iar cazul va fi judecat în următoarele treizeci de zile.update video foto jurnaliști agresați de fanii lui pomohaci la sibiu. susținătorii l-au aplaudat la ieșirea din mitropolie
Preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul instanţei supreme pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a fost caterisit de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia printr-o decizie luată în 28 iulie.
Preotul Cristian Pomohaci nu s-a prezentat la şedinţa Consistoriului, deşi fusese invitat să aducă probe şi dovezi pentru a se dezvinovăţi. Cristian Pomohaci, din judeţul Mureş, care este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.
El a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale.update video foto jurnaliști agresați de fanii lui pomohaci la sibiu. susținătorii l-au aplaudat la ieșirea din mitropolie
Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale. La sfârşitul lunii iunie, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohaci să fie oprit de la slujire timp de 30 de zile, perioadă în care să îşi pregătească o apărare cu care să vină în faţa reprezentanţilor arhiepiscopiei pentru a demonta acuzaţiile de corupere sexuală a unui minor care i se aduc.

 

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. „Cei pestw 150 de fani l-au apaludat și l-au ”ferit” cu orice preț de jurnaliști, agresându-i chiar pe unii dintre aceștia.”
    + POZA cu masini parcate doar sa sfideze legea, autosesizare politia?
    Subiectul in sine e trist,daca nu ii convine cum il judeca statul face contestatie si il judeca parohia; indiferent de decizia parohiei el e liber. Trist!

  2. Ce popor de prosti suntem.voi nu vedeti mai oameni buni ca aia care aplauda cu atata faima sunt platiti.vai si amar.ne videm pe bani putini.abea ast sa il vad si pe homohaci asta la puscarie