Week-end cu mulți șoferi băuți la volan în Sibiu. Poliția i-a prins în trafic
foto: arhivă

Polițiștii de la rutieră au ”împărțit” și în acest final de săptămână dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului.

În data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 04,00, pe DN 14A, un medieşean în vârstă de 20 de ani a condus autoturismul în afara localităţii Blăjel, iar pe un sector de drum în curbă a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale, însă, la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, concentraţia de alcool pur în aerul expirat a fost de 0,45 mg/l .
Pe numele şoferului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
***
În data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 00,15, pe raza localităţii Hamba, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Pădurii de către un localnic în vârstă de 27 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cel aflat la volan nu posedă permis de conducere, iar la testarea alcoolscopică rezultatul a fost de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis.
***
În data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 03,40, pe strada Lungă din municipiul Sibiu, poliţiştii rutieri au oprit pentru verificări un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 31 de ani.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.
Peste aproximativ o oră, acelaşi şofer auto a fost depistat conducând autoturismul pe Calea Turnişorului din municipiul Sibiu, deşi dreptul de a conduce îi fusese suspendat. De această dată, la testarea cu aparatul etilotest a fost de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, pe numele sibianului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.
***
În data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 22,00, în municipiul Sibiu, pe Calea Dumbrăvii, a fost depistat un alt şofer care conducea sub influenţa alcoolului.
Este vorba despre un botoşănean în vârstă de 23 de ani al cărui rezultat la testarea cu aparatul etilotest a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal de cercetare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
***
În data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 04,35, în municipiul Sibiu, poliţiştii au depistat în trafic pe strada Rennes un alt bărbat care a săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei.
Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, domiciliat în judeţul Constanţa, se afla la volanul unui autoturism deşi nu deţine permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Week-end cu mulți șoferi băuți la volan în Sibiu. Poliția i-a prins în trafic

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică