FOTO - România pe podium la Strongman Champions League desfășurat la Sibiu

Sâmbătă 16 septembrie, Ivars Smaukstellis din Letonia a câștigat titlul de Strongest Man în cea de a patra ediție a competiției organizată la Sibiu. Phil Roberts din Anglia a ocupat poziția a doua iar Rodion Sucman, născut în republica Moldova dar care reprezintă România în competiția pentru cel mai puternic om de pe planetă, a terminat pe locul trei, aducând astfel pentru prima dată România pe podium la Sibiu.

Cei mai puternici oameni din toate colțurile lumii s-au confruntat în diferite probe, punctele acumulate urmând să conteze pentru clasamentul de la finalul anului, care va stabili cel mai puternic om al planetei. Finala mondială se va desfășura în perioada de 11-12 noiembrie, în Insulele Canare. Puternicii atleți și-au măsurat forțele în cadrul ediției Strongman Champions League de la Sibiu, sâmbătă, 16 septembrie, între orele 14:30-20:00 în Piața Mare.
Probele la care au fost supuși concurenții înscriși în cadrul competiției de la Sibiu sunt în număr de cinci și demonstrează forța, îndemânarea, dar si rezistența tinerilor sportivi. ”Loglift reps”, prima probă a constat în ridicarea deasupra capului a unei greutăți care cântărește 140 kg. Concurenții au reușit mai multe ridicări într-un interval de timp de 60 secunde. În cea de-a doua probă, ”Hercules Hold Cars”, sportivii au ținut mai mult timp două mașini care cântăresc aproximativ 2,5 tone aflate pe o rampă de 1m înălțime. Cea de-a treia probă, ”Forward Hold”, a fost una de rezistență în care sportivii au ținut o greutate de 30 de kg în maini, acestea fiind întinse paralel cu solul, cât mai mult timp posibil. Penultima probă a fost ”Farmer’s Walk”, în care concurenții au transportat un cadru metalic cu o greutate de 300 kg pe un traseu de 30m într-un timp de 60 de secunde. Ultima probă a competiției a fost ”Atlas Stones” iar concurenții au ridicat cinci pietre cu greutăți de 105, 115, 130, 135 respectiv 165 kg pe o platformă cu o înălțime ce variază între 125cm, pentru cea mai grea piatră, și 180 cm pentru cea mai ușoară piatră.
În urma probelor clasamentul sportivilor arată astfel: Ivars Smaukstelis– 48,5 p; Phil Robertson – 42,5 p; Sucman Rodion– 41,5 p; Alex Moonen – 39,5 p; Krzysztof Radzikowski– 37,5 p; Daniel Gracia – 37,5 p; Mika Torro 34,5 p; Vladimir Comorovschi– 32,5 p; Dennis Kohlruss – 28,5 p; Akos Nagy– 16,5 p; Daniel Evans 13,5 p.
Pe lângă clasamentul competiție Strongman Champions League România, a mai fost acordat și „SCL România – Fighter Trophy”, sportivului Alex Moonen, pentru spiritul său de luptător de care a dat dovadă în fața publicului sibian.FOTO - România pe podium la Strongman Champions League desfășurat la SibiuStrongman Champios League este o competiție desfășurată pe parcursul întregului an, la care participă cei mai puternici oameni din lume. Aceștia trebuie să se confrunte în diferite probe în urma cărora acumulează puncte, pentru ca la finele anului să se stabilească cel mai puteric om al planetei. Concurenții au o medie de înălțime de 192cm și de greutate de 135kg.

FOTO - România pe podium la Strongman Champions League desfășurat la Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică