Concurs inedit la Primăria Sibiu – Se pun la bătaie patru biciclete

În 22 septembrie Sibiul va participa la programul Săptămâna Europeană a Mobilității, o inițiativă care are ca scop îmbunătățirea mobilității în orașe și promovarea mijloacelor de transport alternative.

Cu această ocazie câteva zone din centrul istoric vor fi închise traficului între orele 8-20: Piața Mică, Piața Huet, Piața Schiller, strada Arhivelor și strada Centumvirilor. În același interval orar Tursib va oferi pasagerilor călătorii gratuite cu autobuzul în municipiul Sibiu. De asemenea, o serie de instituții de cultură și agrement s-au alăturat Primăriei Sibiu și oferă intrarea gratuită celor care sosesc cu bicicleta: Teatrul Gong (intrarea gratuită la proiecția filmului “Un pas în urma serafimilor” de la ora 17), Zoo Sibiu, Baia Populară și Muzeul în aer liber Astra.

Primăria Sibiu organizează un concurs pentru bicicliști. Cu premii în biciclete
Concursul constă într-o plimbare pe bicicletă în care fiecare participant trebuie să atingă cel puțin patru obiective din următoarele nouă locații stabilite: Biserica Fortificată din Gușterița (strada Smârdan), Biserica dintre Brazi (strada Reconstrucției), Parcul Ștrand (strada Bihorului), cupola din Parcul Sub Arini, sediul Primăriei Sibiu (Piața Mare), Teatrul Gong, Baia Populară Sibiu, Grădina Zoologică Sibiu și Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
Participanții se vor înscrie la acest concurs în ziua evenimentului, pe pagina lor de Facebook, prin postarea până la ora 23.59 a cel puțin patru fotografii alături de bicicletă, în patru locații diferite din cele nouă menționate mai sus, marcând postarea cu #Sibiuziuafaramasini. Postările participanților trebuie să fie publice, fără setări de confidențialitate, pentru a putea fi contorizate de către echipa Primăriei Sibiu. Fiecare participant se poate înscrie în concurs o singură dată, cu un singur cont de Facebook. Minorii vor fi însoțiți de un adult. Pentru siguranța dumneavoastră respectați regulile de circulație și nu uitați să purtați casca de protecție!
Primăria Sibiu va acorda câștigătorilor patru premii în obiecte: două biciclete pentru adulți (o bicicletă pentru bărbați și una pentru femei) și două biciclete pentru copii. Câștigătorii premiilor vor fi desemnați printr-un mecanism de selecție aleatorie cu ajutorul site-ului miniwebtool.com.
Extragerea premiilor va avea loc în data de 28 septembrie 2017. Câștigătorilor li se va aduce la cunoștință rezultatul concursului în momentul extragerii. Câștigătorii vor intra în posesia premiului în data 5 octombrie 2017, la sediul Primăriei Sibiu.
În caz de condiții meteo nefavorabile, Primăria Sibiu va modifica perioada de desfășurare a concursului.

Ultima oră