Proiectul legii Turismului dezbătut aprig la sediul CJ Sibiu. CNP trebuie eliminat!

Consiliul Județean Sibiu a găzduit la începutul săptămânii o întâlnire de lucru având drept scop dezbaterea proiectului de lege a turismului. Acțiunea la nivel local a venit la scurt timp după dezbaterea organizată de Ministerul Turismului la Brașov săptămâna trecută, la care a fost prezentă Simina Manea, din partea Asociației Județene de Turism Sibiu.

La întâlnirea organizată la CJ Sibiu au participat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, Alin Chipăilă, președintele AJTS, Simina Manea, directorul executiv al AJTS, Adrian David, șeful Serviciului Public Salvamont Sibiu, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Sibiu, primarii comunelor Gura Râului și Brădeni, reprezentanți ai agențiilor de turism, hotelieri, proprietari de pensiuni.
Aceștia au analizat articolele cu impact asupra activității fiecărei entități prezente și au formulat propuneri concrete de modificare sau de completare a proiectului de act normativ care vor fi înaintate către minister.
Toți cei prezenți au dezaprobat articolul care prevede că structura de cazare trebuie să raporteze în sistemul informatic care urmează a fi implementat codul numeric personal al turistului pe motiv că e nevoie să se cunoască trasabilitatea turistului de la intrarea până la ieșirea din țară. CNP-ul trebuie eliminat, pentru că va crea mult disconfort în rândul turiștilor, a fost părerea unanimă a celor prezenți
„Consider că orice prevedere legală la nivel național trebuie să pornească de la o fundamentare pe chestiuni concrete, de la propunerile, sugestiile celor care se confruntă cu aplicarea legii, pentru a ști cu exactitate ce este bine să se reglementeze, în ce formă și cum anume. Eu cred că dacă insistăm și venim cu argumente serioase, putem să modificăm acest proiect de lege”, a spus președinta Daniela Cîmpean.
Un alt articol dezbătut vizează că autorizarea/clasificarea să se facă la nivel local și nu național, în acest sens Consiliul Județean Sibiu având sarcina să înființeze un compartiment de specialitate pe turism. „Problema care se ridică este sursa de venit pentru a susține un astfel de compartiment din care trebuie să facă parte persoane cu competențe aprofundate în domeniu”, a mai adăugat președinta Daniela Cîmpean.
O parte dintre participanții la dezbatere sunt de părere că textul de lege marșează foarte mult pe turismul pe litoral, în detrimentul celui în zona montană înaltă, cum e cazul județului Sibiu. Și o lacună importantă este aceea că nu în proiectul de lege nu este definit agroturismul, în condițiile în care județul Sibiu este un județ fruntaș în ceea ce privește agroturismul.

Ultima oră