Primarul din Copșa Mică cere apă potabilă pentru localitate. Merge pe jos până la București

Primarul din Copșa Mică, Daniel Mihalache, este protagonistul unui protest mai puțin obișnuit. Va pleca pe jos până la București, pentru că spune el, aceasta este ultima soluție pentru a obține apă potabilă pentru localitatea pe care o conduce.

”Am fost de multe ori în Capitală pentru a încerca să rezolv problema Apei. Mii de kilometri degeaba, pentru că guvernele noastre n-au înțeles cât de importantă este apa potabilă în secolul XXI, mai ales când trăim într-o comunitate europeană. Oricine poate înțelege dacă e ceva imposibil, dar nu este. Este frustrant să trăiești cu senzația că guvernele și structurile sale depun eforturi tocmai pentru a împiedica normalul. De aceea, acum voi face din nou acest drum, dar nu cu mașina sau cu trenul, ci pe jos, într-un pelerinaj pentru ca autoritățile să ne permită să avem o viață normală”, spune primarul Mihalache.

Problema pe care Daniel Mihalache nu a reușit să o rezolve este veche de mai bine de 11 ani. El acuză întreg sistemul pentru faptul că apa furnizată localnicilor din Copșa Mică nu este potabilă. ”Cu 11 ani în urmă România își dorea foarte mult sa adere la Europa, dar avea foarte multe probleme de rezolvat, printre care și capitolul de aderare 22 pentru mediu. Așa că a propus rapid orașului Copșa Mică și Zlatnei (două puncte fierbinți pe harta Romaniei ) câteva proiecte de infrastructură, pentru a bifa acțiunile de mediu.
Astfel, România semnează acordul cu Europa și devine al 26 stat european, dar proiectele pornite nu mai sunt de actualitate, așa că guvernul următor stopează finanțarea lor. Administrația din Copșa a făcut toate demersurile normale pentru a debloca situația, depune zeci de kilograme de documente, cereri, plângeri, petiții. Anticamera la ministere devine ceva normal, firmele angrenate în proiecte cheamă în judecată primăria și impun penalități, primăria cheamă în garanție Ministerul Mediului,cel care a cauzat penalitățile. Și pierde!
În momentul acesta, orașul Copșa Mică cumpără apă brută dintr-o sursă care aparține tot ministerului, iar prețul este cel impus de lege: 50 de lei pentru 1000 de metri cubi. Mai mult, administratorul acelui baraj(ABA Mureș) dorește să impună un tarif de 6 ori mai mare pentru niște servicii pe care nu le prestează: pentru o apă brută neconformă (care pute).Barajul nu este întreținut și sursa de apă nu este în zona de protecție.
Pentru aceste pretenții absurde ne judecăm în instanța. Încercăm imposibilul, cum ar fi să trecem apa de proastă calitate printr-o stație improprie, pe care am moștenit-o de la defuncta societate metalurgică din oraș și o folosim. Evident că, pentrucă nu avem stație și de epurare tot acelasi minister prin acelasi administrator ne amendează lunar pentru deversările în Târnavă.
Ca totulsă fie perfect pentru autorități, e posibil să pierdem în instanță cu ABA Mures! Și să avem și cea mai scumpă apă nepotabilă din România. Apoi plătim datorii pe care nu le-am făcut noi, plătim deversări pentru că nu am finalizat proiectul și…cumpărăm cea mai scumpă apă!
Prin acest marș doresc sa atrag atenția guvernelor și instituțiilor să respecte legile și angajamentele, judecătorilor să fie responsabili și președintelui să garanteze că sistemele acestea funcționează normal și logic, nu aberant”, încheie Daniel Mihalache.

Primarul și-a făcut și o pagină de Facebook unde va putea fi urmărit pe întreg traseul până în Capitală: https://www.facebook.com/dreptullaapadreptullaviata/, începând de luni, 18.09.2017.

 

Ultima oră