Începe școala – Cum arată structura anului școlar 2017 – 2018

Elevii se vor întoarce de astăzi la școală. Ziua de 11 septembrie este prilej de emoție și pentru cei ce se vor așeza pentru prima dată în bănci.

Semestrul I al noului an şcolar se va derula în perioada 11 septembrie 2017 – 2 februarie 2018, iar semestrul al II-lea între 12 februarie 2018 şi 15 iunie 2018.
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018), vacanţa intersemestrială (3 – 11 februarie 2018), vacanţa de primăvară (31 martie – 10 aprilie 2018) şi vacanţa de vară (16 iunie – 9 septembrie 2018).
Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 28 octombrie – 5 noiembrie 2017.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în 8 iunie 2018.
Reprezentanţii Ministerul Educaţiei mai arată că programul naţional „Şcoala altfel”, cu durata de cinci zile consecutive lucrătoare, poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018, pe baza unei planificări care rămâne la decizia şcolilor.Începe școala – Cum arată structura anului școlar 2017 – 2018
Desfăşurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale, precizează ministerul.
Astfel, tezele semestriale vor fi programate, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

Ultima oră