Primăria Sibiu și serviciul public care administrează clădirile unităților de învățământ au efectuat și anul acesta lucrări de reparații și igienizări în aceste locații, dar pregătesc și proiecte mari de investiții.
În 2017 s-au încheiat investiții începute anul trecut. Anul acesta s-au finalizat lucrările de construcție a noii grădinițe din cartierul Ștrand, o investiție în valoare de 6,2 milioane de lei. Clădirea a fost ridicată lângă Școala nr. 1 de pe strada Hațegului. Sălile de clasă, dormitoarele și bucătăria au fost dotate cu mobilier astfel că peste 150 de copii de grădiniță din cartier vor învăța într-un spațiu modern și plăcut.
O altă investiție importantă a fost finalizată – reabilitarea sălii de sport a Colegiului Gh. Lazăr, valoarea acesteia depășind 1 milion de lei.
De asemenea, s-au încheiat lucrările la noile sisteme de drenaj la școlile gimnaziale nr. 8 și Radu Selejan, precum și rampa de acces pentru persoanele cu handicap la Grădinița nr. 15.
Peste 3 milioane de lei au fost utilizați anul acesta pentru a achiziționa sisteme antiefracție, sisteme de supraveghere video, mobilier și aparatură de bucătărie, echipamente pentru locul de joacă de la Grădinița Casuța Poveștilor, mașini de curățat podele, calculatoare și licențe soft, boilere și centrale termice, precum și echipamente didactice.
În 2017 s-au demarat proiecte majore pentru unitățile de învățământ și în acest sens s-au pregătit documentații și au fost inițiate proceduri de achiziție aflate în prezent în curs:
• A fost demarată procedura de achiziție pentru reabilitarea căminului de pe strada Oituz și construcția unui nou corp pentru mutarea Liceului de Artă. Valoarea estimată a investiției este de 29,5 milioane de lei
• O altă procedură de achiziție a fost inițiată pentru mansardarea parțială a școlii Regina Maria, lucrare prin care se vor amenaja noi săli de clasă, eliminându-se astfel învățământul în două schimburi. Valoarea estimată a investiției este de 3,3 milioane lei
• În 2017 s-au realizat și s-au depus la ADR Centru documentațiile în vederea obținerea de fonduri europene pentru eficientizarea energetică a școlilor nr. 1 și 21, a școlii gimnaziale Radu Selejan și a Liceului Teoretic Constantin Noica, investiții estimate la peste 32 de milioane lei.
Pe parcursul anului s-a realizat și documentația pentru noi investiții care vor fi finanțate din bugetul local, dintre care amintim:
Reabilitarea fațadei școlii nr. 2 de pe strada Avram Iancu și a școlii nr. 8 de pe strada Lupeni
Reabilitarea atelierului școală al Colegiului Tehnic Independența.
reabilitarea gardului și a porților de acces la școala Radu Selejan, la Grădinița 23,Grădinița 42 și Grădinița Frații Grimm
Pentru clădirile a șapte unități de invătământ s-au demarat proceduri de achiziție pentru lucrările necesare autorizării ISU: grădinițele 22, 15, 28 și Frații Grimm, Colegiul de Industrie Alimentară Terezianum, Colegiul Samuel von Brukenthal și Școala Gimnazială nr.18.
Reparațiile și lucrările de igienizare în clădirile a 50 de unități de învățământ reprezintă anul acesta un proiect pe care Primăria a pus accent, pentru împrospătarea spațiilor și pregătirea lor pentru noul an școlar. Lucrările includ zugrăveli interioare, reparații ale instalațiilor sanitare și înlocuirea obiectelor sanitare, reparații la instalațiile electrice, renovarea spațiilor destinate bucătăriilor și sălilor de mese, montarea de gresie și faianță nouă, dar și înlocuirea tâmplăriei.
Cinci milioane cheltuiți deja
Primăria Sibiu a pus la dispoziție 4,9 milioane de lei din bugetul local, în funcție de ceea ce a solicitat fiecare unitate de învățământ. Până la începerea noului an școlar au fost contractate lucrări în valoare de 4,5 milioane de lei, dintre care menționăm:
Reabilitarea sălii de sport a școlii nr. 25 și a Colegiului Național O. Goga
Reabilitarea împrejmuirilor, asfaltarea curții și recondiționarea grupurilor sanitare la școala I.L. Caragiale
Lucrări de branșamente și amenajarea sălilor de clasă la demisolul școlii Radu Selejan
Reabilitarea grupurilor sanitare și a accesului în grădinița 16
Dotarea cu mobilier a grădinițelor 10 și 17
Achiziția de echipamente didactice pentru învățământul dual la Colegiul Independența
Împrejmuirea terenului de sport la școala Regina Maria
Repararea gardului și a porții de acces la școala 18
Reparații asfaltice la Colegiul Pedagogic Andrei Șaguna
Lucrările în unitățile de învățământ vor continua și în ultimul trimestru al anului, fără a afecta însă orele de curs.