Zona Calea Cisnădiei s-a dezvoltat enorm în ultimii ani, mii de familii s-au mutat în blocurile construite acolo. Dar, ca lucrul să fie bine făcut, dezvoltarea zonei nu s-a făcut după un plan, așa că nimeni nu s-a gândit că acolo va fi nevoie de transport în comun.
Așa că cei care s-au mutat în zonă nu au acces la autobuzele Tursib. Cine să se gândească la asta? Tot proprietarii locuințelor de acolo.
Așa că au făcut o cerere către Primăria Sibiu, iar răspunsul a venit rapid: ” nu se poate”.
”Primăria Sibiu este la curent cu problema semnalată și caută să identifice soluții în vederea rezolvării acesteia. În urma verificărilor din teren s-a constatat faptul că în prezent autobuzele Tursib nu pot deservi zona în cauză, întrucât nu există suficient spațiu pe DJ106C pentru staționarea și întoarcerea autobuzelor. Menționăm faptul că municipiul Sibiu nu este administratorul DJ106C, neputând interveni asupra drumului în cauză”, este răspunsul dat de Primăria Sibiu petenților din cartierul Arhitecților.