Începe o nouă ediție a Turneului Internațional de Judo "Cupa Temerarul" de la Sibiu

În perioada 8 – 10 septembrie va avea loc cea de-a XXIII-a ediție a Turneului Internațional de Judo „Cupa Temerarul”. Evenimentul se va desfășura la Sala Transilvania din Sibiu.

Competiția este inclusă în calendarul Federației Române de Judo.
Evenimentul se adresează sportivilor de performanță, cadeți (2000 – 2002), juniori (1997 – 1999), juniori și seniori (> 1997). Ediția din acest an reunește aprox. 250 de sportivi aparținând unor cluburi de profil din: Ploiești, Pitești, Oradea, Baia Mare, Drobeta-Turnu Severin, Cluj-Napoca, București, Iași, Craiova, Slatina, Constanța, Bacău, Onești, Focșani, Miercurea Ciuc, Deva, Targoviste, Calafat, ş.a. dar și din străinătate: Austria, Bulgaria, Croatia, Italia, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Rusia si Slovacia.
La turneu vor participa si componenti ai lotului national de seniori, printre ei si sibianul DANIEL NATEA.
Competiția se va desfășura după următorul program:
– Sâmbătă, 9 septembrie 2017, la Sala Transilvania Sibiu, în intervalul orar 9,30 – 17,00
– Duminică, 10 septembrie 2017, la Sala Transilvania Sibiu, în intervalul orar 9,00 -11,00
Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 9 septembrie 2017, la ora 9,30 la Sala Transilvania.
Intrarea publicului este liberă.

Ultima oră