Multe dintre meseriile care acum zeci de ani erau la mare căutare, acum sunt uitate și tot mai puțini le cunosc secretele. Așa se întâmplă și cu dogăria, o activitate de pe urma căreia se putea trăi foarte bine, dar care acum nu mai reprezintă nimic pentru societatea tânără. Un sibian însă se străduiește să o ducă mai departe, dar oricât a căutat, nu mai are cui împărtăși secretele unui butoi bine făcut.
Meserie furată de la socru
Liviu Scrob are 52 de ani. Mai bine de 25 dintre aceștia i-a petrecut făcând butoaie. ”Am învățat meseria asta de la socrul meu. Pe el l-am văzut cum făcea butoaie, cum pregătea lemnul, mi-a plăcut foarte mult și am făcut și eu. Am fost electrician, dar după o perioadă am renunțat la meseria asta și am făcut doar dogărie. Mi-a plăcut atunci când vedeam că din mâna mea iese ceva frumos, ce poate fi folosit zeci și zeci de ani”, își amintește Liviu Scrob. Bărbatul spune că încă îndrăgește foarte tare dogăritul, tocmai de aceea nu și-a schimbat meseria, chiar dacă nu mai e la fel de profitabilă ca acum ceva ani.
Meserie uitată
Dogăritul era o meserie din care putea trăi o familie întreagă. Zcum zeci de ani în fiecare gospodărie se făcea vin și țuică, așa că cererea de biutoaie era mare. Acum însă, au apărut butoaie din alte materiale. ”Când venea toamna nu mai făceam față cererilor. Toată lumea cumpăra butoaie, pentru că era vremea vinului și a țuicii. Acum însă foarte greu se mai vând. Au apărut butoaiele din sticlă sau plastic, dar nu e același lucru. Un vin bun se ține în butoi de stejar. De acolo ăși ia gustul, lemnul are și tanină…”, explică Liviu Scrob.
Chiar și așa, cu cerere puțină, sibianul se străduiește să ducă meseria mai departe. ”Merg cu butoaiele în zonele în care se face vin, acolo se mai vând câteva. Dar tot mai puține. În gospodării nu se mai prea face, pentru că tineri sunt tot mai puțini, mulți au plecat, iar cei în vârstă nu mai pot să facă vin și țuică. Este mare păcat”, spune dogarul. Ca să reușească totuși să vândă ceea ce produce, Liviu Scrob spune că de 10 ani are aceleași prețuri, în condițiile în care materialele s-au scumpit.
Doi ani pentru un butoi
Pentru fabricarea unui butoi cumpărat toamna aceasta munca începe în urmă cu doi ani, iar procesul nu este unul ușor. ”Pentru lemn merg în pădure. Pentru vin cel mai bun e stejarul, iar pentru țuică salcâmul. Caut lemnele drepte, să nu fie curbate, cu noduri, ca să pot tăia doagele cât mai bine. Apoi lemnul stă la uscat timp de doi ani, ăsta e marele secret al unui butoi bun. Lemnul trebuie să fie foarte bine uscat”, dezvăluie dogarul.
Un alt secret este momentul în care se taie lemnul. ”Se ia din pădure ori primăvara devreme înainte ca seva să urce în copac, ori toamna târziu după ce seva a coborât”, spune Liviu Scrob.
După cei doi ani în care lemnul s-a uscat, acesta este tăiat, modelat, tot procesul durează cam trei patru zile.
Apoi este dus la vânzare, și din păcate se vinde tot mai puțin. ”Nu mai e piață. Aș fi putut să fac și pentru export, dar asta însemna să lucrez cu alții. Nu am găsit pe nimeni dispus să învețe meseria asta, să o ducă mai departe. Eu pe cine întâlnesc încurajez să se întoarcă la natural și din punctul asta de vedere. Un vin bun se ține în butoi de stejar, nu într-o damigeană de sticlă sau mai rău, de plastic”, spune dogarul sibian.
