Se scumpește benzina și motorina. În două etape din 15 septembrie și 1 octombrie
FOTO arhivă

Guvernul ne anunță că din această toamnă vom scoate mai mulți bani din buzunar ca să circulăm cu mașina. Asta pentru că toți carburanții vor fi mai scumpi cu 32 de bani per litru.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că supraacciza la carburanţi va fi introdusă în două etape, respectiv de la 15 septembrie şi 1 octombrie şi va genera o majorare de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi, precizând că vrea astfel să evite „un şoc” pe piaţă, anunță News. „Am făcut o analiză, ele vor creşte după cum ştiţi. Termene pe care le-am stabilit sunt 15 septembrie, dată la care va fi o creştere cu 0,16 bani/litru (lei – n.r) pentru toate cele trei categorii de combustibili – benzină cu plumb, fără plumb şi motorină şi data de 1 octombrie va fi dată cu care va creşte cu încă 0,16 bani/litru (lei – n.r.) pentru aceleaşi trei categorii”, a afirmat ministrul Finanţelor. Ionuţ Mişa a precizat că această măsură se produce în etape „pentru a nu crea un şoc la nivelul consumului care poate genera creşteri de preţ, automat scăderi de consum şi poate afecta bugetul de stat”.

Ultima oră