FOTO – Șofer reținut de poliție la Sibiu. Alcoolemie de 2,35 g/l la volan
Foto: Arhivă

La data de 29 august, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul poliţiei Municipiului Sibiu au reţinut pentru 24 de ore un bărbat care a fost depistat conducând autoturismul sub influenţa alcoolului.

În fapt, la data de 23 august, în jurul orei 18:30, bărbatul a condus autoturismul pe Bulevardul General Vasile Milea din municipiul Sibiu, iar la testarea cu aparatul etilotest a prezentat rezultatul de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma expertizării probelor biologice recoltate, s-a stabilit că persoana în cauză avea o alcoolemie de 2,35 g/l, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge.
La data de 29 august, faţă de conducătorul auto a fost aplicată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca, în data de 30 august, să fie prezentat instanţei cu propunere de aplicare a măsurii controlului judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, conform art. 336 alin. 1 din Codul Penal. Foto: arhivă

Ultima oră