Sibiul și sibienii s-au dovedit a fi gazde bune pentru evenimentele organizate aici. Toate marile festivaluri sau concerte au avut succes maxim, dar asta nu înseamnă că nu mai e loc pentru altceva la fel de bun. Așa că pe 9 septembrie va avea loc prima ediție a Sibiu Music Fest, un eveniment gândit special pentru cei mai tari artiști și cele mai bune hit-uri. Vor urca pe scenă, printre alții, Delia, Connect-R, Alina Eremia, What s UP, Lora, dar și prima trupă de DJ-ițe, Arias.
Gândit de un sibian pentru sibieni
Sibiu Music Fest a apărut pentru că în oraș era nevoie de un eveniment dedicat celor mai buni artiști români. ”Deși e plin de evenimente, am observat că este loc și pentru un festival care să aducă la Sibiu artiști consacrați”, spune Tibi Marian, organizatorul Sibiu Music Fest.
Evenimentul a pornit de la un concept care nu a mai fost aplicat până acum în România. ”Este un mega concert în care urcă pe scenă 15 artiști, și fiecare dintre ei interpretează cele mai cunoscute melodii. Am insistat pe acest aspect, pentru ca publicul să nu aibă timp să se plictisească. Dacă la concertul unui singur artist se cântă piese cunoscute dar și mai puțin cunoscute, la Sibiu Music Fest se vor auzi doar hit-uri”, explică Tiberiu Marian.
Fiecare artist are deja minutele alocate în care va sta pe scenă. Cel mai mult va fi acolo Delia- 30 de minute. Lora, What s Up, Alina Eremia, Connect-R vor cânta sibienilor între 25 și 20 de minute.
Muzică live pe o scenă impozantă
Încă un element de noutate la Sibiu Music Fest este că tot ce se va întâmpla pe scenă va fi live. ”Este o chestiune care e în premieră pentru acest tip de concert-maraton, când vor urca pe scenă atât de mulți artiști într-un timp atât de scurt. Vor fi live atât vocile, cât și formațiile. Toți vor cânta live, indiferent de cine sunt sau câți membrii sunt în formație”, dezvăluie Tiberiu Marian.
Scena pe care vor cânta cei 15 artiști va fi amplasată în Piața Mare, și este impozantă. ”Are aproximativ 35 de metri deschidere, iar luminile vor completa și ele show-ul. Va fi cu atât mai impresionant, cu cât vor fi amplasate ecrane led pe care vor fi proiectate imagini din concert. Grafica va fi asigurată de cei mai buni specialiști, este vorba despre cei care au colaborat și la Untold, la celelalte festivaluri mari din țară, deci succesul este garantat”, spune Tibi Marian.
Sesiune de autografe
Și pentru că e în premieră, Sibiu Music Fest mai are pregătită o premieră. ”Cred că nu s-a mai întâlnit până acum în Sibiu conceptul de meet and greet. Este vorba de o sesiune de autografe restrânsă. Fanii care se vor întâlni cu artiștii vor fi selectați pe pagina de Facebook a artiștilor, a evenimentului, se vor face concursuri. Fanii trebuie doar să urmărească postările și să intre în concurs”, dezvăluie organizatorul.
Organizatorii se așteaptă ca în 9 septembrie, de la ora 19, în Piața Mare din Sibiu să vină 30.000 de oameni. ”Fiind sâmbăta, așteptăm fani și din zonele vecine Sibiului. În plus, întreg evenimentul va putea fi vizionat live, pe paginile de Facebook ale artiștilor, pagina evenimentului, ale partenerilor și sponsorilor. Aici estimăm un milion de vizualizări, chiar dacă nu unici”, preconizează Tibi Marian.
Organizatorul își dorește ca anul viitor festivalul să aibă și o a doua seară, una dedicată muzicii electronice. ”Vrem să și extindem seria evenimentelor cu concerte în spații neconvențional, în mai multe locații, cu tabere de muzică”, spune organizatorul.