Trei zile de fotbal pe plajă la prima ediţie a Beach Football Challenge. Juventus Sibiu a câștigat turneul

Nu mai puțin de 600 metri cubi de nisip, trei zile de fotbal și 16 echipe determinate să căştige, soare, dar și muzică bună şi oameni pasionaţi de mişcare, au fost ingredientele primei ediţii a Beach Football Challenge, eveniment desfăşurat în perioada 18-20 august în Parcarea Teatrului din Sibiu.

Meciurile din sferturi s-au dat între: Incorso vs. Borusia Hermannstadt (01-08), Cariocas Cafe vs. Metro (05-04), Bafana vs. Pizza Hot (04-06), Juventus Sibiu vs. Rangers (04-02). Borusia Hermannstadt şi Cariocas Cafe s-au duelat în prima semifinală Beach Football Challenge (scor 04 -05), iar în cea de-a doua semifinală Pizza Hot vs Juventus (02-03). Finala mică a avut ca protagoniste echipele Borusia Hermannstadt şi Pizza Hot ( scor 02-03), meciul finalizându-se cu victoria celei din urmă după penalty.
În finala competiţiei s-au duelat echipele sibiene Cariocas Cafe şi Juventus Sibiu, cea din urmă dominând meciul şi reuşind să câştige detaşat cu scorul de 05 -01.Trei zile de fotbal pe plajă la prima ediţie a Beach Football Challenge. Juventus Sibiu a câștigat turneulClasamentul după cele 3 zile de competiţie se prezintă astfel:
Locul I Juventus Sibiu
Locul II Cariocas Cafe
Locul III Pizza Hot

La festivitatea de premiere au mai fost felicitaţi şi premiaţi următorii:
Cel mai bun portar: Ilie Anton
Cel mai tehnic jucător: Valerian Şpan
Cel mai bun golgheter: Nicolae Popa
MVP-ul finalei: Cătălin Răulea

Proiectul, aflat la prima ediţie, a intenţionat să aducă la Sibiu o competiţie de fotbal diferită, desfăşurată pe un teren cu nisip amenajat de la zero, oferind astfel o alternativă estivală pentru fotbalul jucat pe terenul de iarbă sau pe cel artificial. Competiţia a fost un real succes, iar organizatorii promit în 2018 o nouă ediţie.Trei zile de fotbal pe plajă la prima ediţie a Beach Football Challenge. Juventus Sibiu a câștigat turneul

Beach Football Challenge a fost primul campionat de beach football desfăşurat în Sibiu, organizat de CAB Sport şi susţinut de Consiliul Local prin Primăria Sibiu

Ultima oră