Se răcește vremea. Luni și marți e cod galben de ploi în 15 județe

Începând de luni vremea se răcește accentuat în mai multe zone ale României. Nu mai puțin de 15 județe sunt sub cod galben de ploi, iar printre ele se află și Sibiul.

Vremea intră într-un proces de răcire accentuată în toate regiunile țării, luni și marți, iar 15 județe din nordul, centrul și nord-vestul se află sub Cod galben de ploi însemnate cantitativ până luni, la ora 23:00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), citat de Agerpres. Meteorologii avertizează că luni și marți vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse și descărcări electrice. Astfel de manifestări au debutat încă din seara zilei de duminică (20 august) și în noaptea de duminică spre luni (20/21 august) în regiunile vestice și nord-vestice, iar pe parcursul zilei de luni (21 august) și în noaptea de luni spre marți (21/22 august) în zona de munte, în centrul țării și local în est și în sud.
În aceste zone, cantitățile de apă vor depăși frecvent 15 — 20 l/mp și vor fi condiții de grindină, iar vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice și de sud-vest, dar și în timpul ploilor, când va putea lua aspect de vijelie.
Potrivit ANM, temperatura aerului va scădea accentuat, la început în vest, centru și nord, apoi și în restul teritoriului, vremea devenind răcoroasă. Până luni la la ora 23:00, meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru 15 din zona de munte, în Maramureș, Transilvania și în vestul Moldovei, unde cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.
Județele aflate sub avertizare de ploi însemnate cantitativ sunt Alba, Bacău, Brașov, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Sibiu și Suceava.

Ultima oră