trafic de coșmar pe transfăgărășan – cozi și de câțiva kilometri

Șoferii care s-au încumetat sâmbătă să meargă pe Transfăgărășan au avut de stat ore în șir în coloană.

Traficul rutier pe Drumul Naţional 7 C – Transfăgărăşan – s-a desfășurat cu dificultate, sâmbătă, sute de maşini circulând în coloană pe sensurile de urcare, atât în judeţul Sibiu, cât şi în judeţul Argeş.
”Pe sensul de urcare către Bâlea Lac este coloană pe cel puţin trei kilometri. Problema apare pentru că sunt foarte multe maşini, nu sunt locuri de parcare suficiente la Bâlea Lac, autocarele parcate blochează şi mai mult drumul, la fel şi şoferii care parchează pe marginea drumului sau chiar pe carosabil”, a spus unul dintre şoferi, sâmbătă după amiază
Momentan, pe sensul de coborâre de la Bâlea Lac către Drumul Naţional 1 Braşov – Sibiu nu sunt probleme.
Bâlea Lac, unde sâmbătă la ora 15.00 se înregistrau doar 14 grade Celsius în condiţiile în care în majoritatea ţării temperaturile sunt caniculare, este unul dintre locurile din judeţul Sibiu preferate de turişti. Aceştia pot vedea lacul glaciar Bâlea Lac, cabanele din zonă, dar şi Creasta Făgăraşului. Bâlea Lac este cel mai înalt punct din judeţul Sibiu, zona fiind situată la peste două mii de metri altitudine.
Transfăgărăşanul a fost construit în urmă cu peste 40 de ani, ca să treacă peste zona de creastă a Masivului Făgăraş, cel mai înalt lanţ muntos din România. Şoseaua are 92 de kilometri lungime, pe traseu fiind construite zeci de poduri şi viaducte, dar şi cel mai lung tunel din România, la Bâlea Lac, de 887 de metri.

trafic de coșmar pe transfăgărășan – cozi și de câțiva kilometri

Ultima oră

Comentariul meu

Publică