Unde? La Sibiu. Și totuși, mai exact. Pe Mitropoliei 7. Dar nu vă speriați. Deocamdată, nu e știre de breaking news. E doar traducerea liberă a unui anunț scris în engleză: Attention! The walls are falling!, varianta în românește fiind Atenție! Cade tencuiala! Eforturile celor care au pus în scenă această comunicare publică bilingvă se dovedesc inutile. Trecătorii nici nu le observă. Și să vă spun de ce. Afișele cu această informație, dătătoare de fiori reci, se află la extremitățile fostei frumoase clădiri de sfârșit de secol XIX. Unul din afișe stă aproape ascuns de o casetă pentru (presupun) instalații electrice, iar cealaltă atârnă (cel puțin, așa am văzut-o eu, astăzi, la ORL amiezii) pe un suport de lemn rezemat de bătrâna casă. Acest al doilea afiș nu putea fi citit însă la o simplă trecere prin dreptul lui. Doar scociul din josul hârtiei mai rezista. Cel de sus era trecut și nu mai ținea hârtia cu textul „xeroxat”, cu toate eforturile de-a o lipi la loc. Chiar și nevinovata hârtie părea copleșită de căldură, dar mai ales de încărcătura informațională ce o purta. Ei bine, aveam în fața ochilor un tablou comico-sinistru, în buricul târgului.
Nu știu alții ce cred, dar mie mi se pare că suntem martorii unei trăsnăi infantile, de n-ar ascunde o doză semnificativă de nesimțire. Să-mi fie scuzat acest cuvânt inocent, în comparație cu ce s-ar putea întâmpla. Și ne aflăm în partea cea mai vizibilă a fostei capitale culturale europene, viitoare capitală gastronomică europeană, cu pretenții de capitală regională. Mă rog, într-o posibilă viitoare regionalizare a României. Dar gândind sibilinic, regionalizarea e a urmașilor urmașilor noștri. Până atunci, rămânem ce-am fost, eventual mai puțin de-atât… Capitaliști de festival, pentru distracția europenilor.
Cu Mitropoliei (Doamne, de ce taci?) nr. 7, lăsat de izbeliște, Sibiul poate semăna (Doamne, ferește!) a oraș terorist. Un loc „dușmănos” față de locuitorii și vizitatorii lui ocazionali. Și nu este Mitropoliei 7, de astăzi, primul caz. Cu câțiva ani în urmă, tot acolo era cât pe-aci să se întâmple o nenorocire. Și tot prin cădere de „bolovani” ornamentali. Dumnezeu a pus însă mâna. Dar să nu uităm că, în „perimetrului istoric”, un asemenea bolovan a „ucis” o femeie, chiar în fața unuia din copiii săi. S-a întâmplat pe Cetății, „cea mai frumoasă stradă” a Sibiului istoric. Așadar, tot în zonă zis protejată, unde n-ai voie să miști o țiglă de la locul ei, fără aprobări de la toți dumnezeii birocrației centralizate românești. Cine ar fi fost în stare să evite manifestarea forței gravitaționale ce acționa asupra bolovanului? Wrong place, wrong time, am spune cu cinismul britanicilor. Numai că, tot în dreptul aceleași clădiri, s-a mai întâmplat odată să cadă un ornament. Fără victime, din fericire. Așadar, avem deja motive să credem că, în prezent, în celebrul nostru burg, întemeiat cu peste opt secole în urmă, doar legile naturale acționează. Legile scrise n-au activat încă, în libertate, simțul răspunderii la unii dintre noi. În primul rând, la cei care se cred capete limpezi, în folosul comunității.
Odată finalizată „documentarea” la fața locului, m-am retras la Caffé Wien, întru meditație. Aici, mă aștepta o altă surpriză. Un bărbat bine, destul de trecut, cărunt și vorbăreț, își dădea aere zgomotos, pe românește, de analist global. În fața lui, trei tinere îl susțineau cu rafinate replici intelectuale. La un moment dat, tataie glăsuia pe ton ridicat: „Trump are o minte brici. Le-a spus el, la toți, că arabii aduc răul în lume. Cultura lor nu se potrivește cu a noastră. E ca într-o căsnicie ratată”. Fetele au chicotit prompt: „Wow, așa a fost și la Barcelona”. Trecând peste discursul tâmp al vârstnicului analist de ocazie, m-am întrebat:
Dar în Sibiu, în România, cum e? Ce diferențe culturale există între noi și „arabii” din fruntea instituțiilor statului, atunci când nu le mai înțelegem mesajele publice?