un nou sponsor susține pe csu sibiu din acest sezon. bun venit ifm!

IFM vine aproape de CSU Sibiu, începând din acest sezon, și devine sponsor al echipei de baschet, convins de nevoia de a sprijini drumul spre performanță.

IFM se alătură marii familii galben-albastre din acest sezon. Compania care produce senzori și echipamente pentru automatizări industriale devine sponsor al BC CSU SIBIU atât prin ifm efector, cât și prin ifm electronic.
”Suntem foarte mândri de parcursul CSU Sibiu și de performanțele sale. Datorită echipei CSU Sibiu orașul nostru ocupă un loc de frunte pe harta sportului românesc. CSU a reușit să inspire suporterilor sibieni respectul pentru sport, competiție și performanță. Acestea sunt valori pe care le promovează și compania noastră – ifm efector – aflată la început de drum. Ne dorim să fim mereu alături de CSU SIBIU, să urcăm împreună treptele succesului și după cum ne place nouă să spunem, ne dorim să creștem împreună. Hai CSU!”, Alex Măgdoiu, managing director ifm efector.
”Pentru că ne-a impresionat parcursul echipei CSU și pentru că iubim Sibiul iar sportul este atât de important în viețile noastre, am decis să ne alăturăm și să susținem echipa de baschet CSU Sibiu”, a declarat Florin Molosit, director vânzări ifm electronic.
”Fiecare nou partener al echipei noastre reprezintă o bucurie pentru noi și ne certifică faptul că baschetul este iubit la Sibiu. Ne bucurăm că am reușit să atragem și anul acesta noi sponsori altăuri de echipă și că familia galben-albastră este tot mai mare. Sper ca împreună să reușim performanțe cât mai notabile pentru Sibiu”, a declarat Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu