Sibienii care dau din timpul lor copiilor părăsiți - voluntarii din Asociația de Poveste
O scrisoare a unei fetițe pentru Carmen

Când vedeți reportaje despre copii abandonați, vă gândiți că ați dori să faceți ceva pentru ei, orice, doar să îi ajutați cumva să zâmbească? Să știți că se poate. Se poate să vă jucați cu ei, să le spuneți povești, să îi învățați despre viață, și de ce nu…matematică. Asta fac săptămânal 80 de voluntari ai Asociației de Poveste. Merg în centrele de plasament din județ și petrec câteva ore cu copiii de acolo. Și cine are de câștigat? Ambele părți, în mod egal.

Sibienii care dau din timpul lor copiilor părăsiți - voluntarii din Asociația de Poveste
Carmen Bucșa(stânga) alături de alte două membre fondatoare ale Asociației de Poveste

Asociația de Poveste
Carmen Bucșa, fondatorul Asociației de Poveste a ajuns să facă asta din dorința de a da ceva înapoi comunității. ”Am participat ca voluntar în cadrul proiectului Vrem să ajungem mari. Aici era un concept generalizat, iar eu m-am gândit că aș putea face ceva specific pentru județul Sibiu. Și pentru că în timpul liber îmi doream să întreprind activități pe parte socială, am înființat Asociația de Poveste”, spune Carmen. Asociația și-a propus de la bun început să ajute copiii din centrele de plasament în dezvoltarea lor, să le fie alături. În scurt timp s-au alăturat zeci de voluntari, iar acum sunt 80.

Sibienii care dau din timpul lor copiilor părăsiți - voluntarii din Asociația de Poveste
Sibienii care dau din timpul lor copiilor părăsiți - voluntarii din Asociația de Poveste
Copiii au participat la activități în Parcul Sub Arini

Timp de calitate
Voluntarii au vârste cuprinse între 15 și 60 de ani. Cu toții s-au înscris în Asociația de Poveste pentru că știau că pot face diferența. ”În România se discută mereu despre probleme și neajunsuri, suntem într-o stare de plângere și lipsiți de acțiune. Mi-am dorit mereu să schimb ceva acolo, cât de puțin, iar când am auzit despre Asociație, am zis că asta trebuie să fac”, spune Alexandra Coroian, unul dintre voluntari.

Sibienii care dau din timpul lor copiilor părăsiți - voluntarii din Asociația de Poveste
Copiii, alături de voluntari, la plimbare în Grădina Zoologică

Voluntarii Asociației merg în centrele de plasament din Sibiu, o dată pe săptămână, câte două ore. ”Noi alegem în care centre merge fiecare, în funcție de abilitățile lor, să se plieze foarte bine pe specificul fiecărui centru. Acolo ne jucăm cu copiii, îi ajutăm la teme, povestim, încercăm să le oferim câte ceva dintr-o relație de prietenie”, spune Carmen Bucșa, fondatorul Asociației de Poveste.
Voluntarii se axează pe dezvoltarea spiritului de echipă al copiilor instituționalizați. ”Ei sunt individualiști, și atunci încercăm să îi angrenăm în tot felul de activități care presupun lucrul în echipă. Jucăm jocuri de echipă, facem concursuri, ieșim în excursii și plimbări”, spune Carmen.

Se leagă prietenii
Între voluntari și copiii din centrele de plasament se leagă de cele mai multe ori prietenii strânse, dar în timp. ”Ei au teama de abandon. De aceea, ca să ajungi să îți povestească despre ei trebuie să treacă ceva timp, să capete încredere. Acesta cred că este cea mai mare realizare, să ajungi să fii confidentul lor. În rest, timpul petrecut cu ei este extraordinar. Sunt copii ca toți copiii, dornici de joacă, de companie”, povestește Alexandra Coroian.

Carmen spune că este inevitabil ca din ambele părți să nu se dezvolte un soi de atașament. ”Este normal ca și din partea noastră, și din partea lor, să vină un sentiment de acest fel. Tocmai de aceea, dacă vreun voluntar nu poate ajunge la întâlnire îi anunță pe copii, pentru ca aceștia să nu fie dezamăgiți așteptându-l. La următoarea întâlnire e foarte haios, pentru că te întreabă unde ai fost, ce ai făcut…sunt foarte drăgălași”, povestește Carmen.

Cum poți deveni voluntar
Dacă îți dorești să petreci timp cu copiii din centrele de plasament, nu trebuie decât să te înscrii pe pagina de Facebook a Asociației de Poveste. Apoi vor urma câteva training-uri în care ți se va explica ce presupune acest voluntariat, ce trebuie și ce nu trebuie să faci în relația cu copiii. Disponibilitatea ta ca voluntar trebuie să se întindă pe minim șase luni, și asta pentru a asigura copiilor o minimă constanță în relația cu cei care îi vizitează.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică