Contract reziliat pentru lotul doi al autostrăzii Lugoj – Deva. S-au găsit mai multe nereguli
Foto Arhivă

Răzvan Cuc a anunțat că a decis ca în cazul lucrărilor pentru lotul doi al autostrăzii Lugoj – Deva, contractual să fie reziliat după ce s-au descoperit mai multe nereguli.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a luat decizia rezilierii parţiale a contractului pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, după ce a sesizat mai multe nereguli în urma unei inspecţii inopinate, a anunţat joi Ministerul Transporturilor citat de News. Constructorul pe această secţiune este asocierea formată din Salini Impregilo şi SECOL. Salini Impregilo a realizat şi lucrările la cei 22 de kilometri ai lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, numită ”autostrada scufundată” din cauza problemelor grave de structură din trecut. Lotul doi al autostrăzii Lugoj– Deva, parte din Autostrada A1 (Bucureşti-Nădlac), are o lungime totală de 28 kilometri, valoarea contractului de execuţie fiind de 562,73 milioane de lei fără TVA. În acest moment circulaţia se desfăşoară pe aproximativ 15 kilometri, între nodurile Traian Vuia şi Margina. Pe restul lotului vor trebui realizate două tuneluri de trecere pentru animale.
Ministrul, alături de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Ioniţă, au continuat, în perioada 9-10 august, inspecţiile inopinate pe şantierele autostrăzilor Lugoj – Deva şi Sebeş – Turda. ”În urma constatării mai multor nereguli sesizate la faţa locului, s-a decis rezilierea parţială a contractului pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, dar şi penalizarea antreprenorilor care nu au respectat termenele şi calitatea lucrărilor. De asemenea, consultanţii au primit penalităţi pe loturile 2 şi 3 ale autostrăzii Lugoj-Deva, pentru că nu au supravegheat corespunzător lucrările”, se arată în comunicat. În vizitele anterioare, Răzvan Cuc le-a atras atenţia constructorilor şi consultanţilor că riscă sancţiuni care pot merge până la rezilierea contractelor, în cazul în care nu respectă termenele de execuţie şi calitatea lucrărilor.

Contract reziliat pentru lotul doi al autostrăzii Lugoj – Deva. S-au găsit mai multe nereguli

Ultima oră

Comentariul meu

Publică