Trei șoferi băuți la volan prinși în trafic de polițiștii sibieni
Foto Arhivă

Politiștii de la rutieră avertizează mereu șoferii să nu se urce la volan dacă au consumat alcool. Doar că aceștia din urmă nu îi prea ascultă, și în fiecare zi se întocmesc dosare penale pentru această infracțiune.

În data de 8 august, în jurul orei 16,00, în municipiul Mediaş, poliţiştii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Titus Andronic de către un medieşean în vârstă de 39 de ani. La testarea cu aparatul etilotest a șoferului, rezultatul a fost de 1,02 mg/l  alcool pur în aerul expirat astfel încât polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În data de 8 august, în jurul orei 16,45, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit un conducător auto aflat la volanul autoturismului pe strada Oituz.La testarea elcoolscopică a sibianului în vârstă de 44 de ani, rezultatul a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele sibianului a fost întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În data de 8 august, în jurul orei 20,15, tot în municipiul Sibiu, de această dată pe strada Vasile Aaron, a fost identificat în trafic un șofer sibian în vârstă de 36 de ani, aflat sub influența alcoolului.La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel încât polițiștii au întocmit dosar penal de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică