În accidentul produs luni dimineața pe Valea Oltului au decedat trei persoane: șoferul și două pasagere. Acestea erau de cetățenie pakistaneză și aveau viză valabilă pentru șederea în România până luni.
Cele două femei care şi-au pierdut viaţa în accidentul produs luni dimineaţă pe drumul naţional 7, unde o dubă a intrat în coliziune cu un TIR, aveau 21, respectiv 23 de ani şi erau cetăţeni pakistanezi, informează reprezentanţi ai Poliţiei Judeţene Vâlcea. Conform sursei citate, cele două femei aveau viză legală de şedere pe teritoriul României valabilă până luni.
Cea de-a treia persoană care şi-a pierdut viaţa în accident – şoferul care a piedut controlul volanului şi a intrat pe contrasens – avea 32 de ani şi era din Cluj.
Poliţiştii au dechis dosar de cercetare în urma accidentului şi urmează a stabili încotrio se îndreptau cei trei.
Şoferul TIR-ului de care s-a ciconit duba în care se aflau pakistanezele are 46 de ani şi este din judeţul Dâmboviţa. Acesta nu a fost rănit în urma impactului.
Traficul rutier pe DN 7, în localitatea vâlceană Câineni, a fost blocat timp de aproximativ două ore în urma accidentului produs după ce şoferul dubei a pierdut controlul asupra vechiului din cauza vitezei într-o curbă, în condiţii de ploaie torenţială.
Sursa www.news.ro