FOTO – Accident pe Valea Oltului. Trei persoane rănite în apropiere de Brezoi

Accidentul a avut loc între Brezoi și Călimănești. Trei mașini au fost implicate, iar trei persoane au necesitat îngrijiri medicale.

Trei persoane au fost rănite în accidentul produs duminică după amiază pe drumul naţional 7 Râmnicu Vâlcea –Sibiu, accident în care au fost implicate trei autovehicule şi în urma căruia Valea Oltului a fost parţial blocată. La ora transmiterii acestei ştiri circulaţia în zonă a fost reluată în condiţii normale, anunță News. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vâlcea, trei persoane au ajuns la spital în urma accidentului produs duminică după amiază pe DN 7, între localităţile Brezoi şi Călimăneşti.
Accidentul, care a avut loc la kilometrul 203 al drumului, s-a produs în condiţiile în care un autoturism marca Volkswagen a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un autoturism Peugeot care transporta stupi. În urma impactului, un stup a fost proiectat din autoturismul Peugeot într-un al treilea autoturism, care circula regulamentar în spatele acestuia. Şoferii celor trei autovehicule au fost testaţi, rezultând că niciunul dintre ei nu consumase alcool.
În urma accidentului, circulaţia rutieră pe Valea Oltului a fost restricţionată, însă la ora transmiterii acestei ştiri pe DN 7 se circulă în condiţii normale.

Ultima oră