începe cel mai fain eveniment organizat în parcul sub arini. sunt filme de top în program

O nouă ediție Arini Fest Cinema debutează vineri, 4 august, în Parcul Sub Arini, în zona pârtiei de săniuş de lângă restaurantul Bolta Rece. Pe parcursul întregului weekend, de dimineaţă până seară, sibienii sunt aşteptaţi într-unul dintre cele mai vechi şi mai mari parcuri din România la proiecţii de filme şi activităţi recreative.

Dacă primele ediții Arini Fest Cinema au adus în atenția publicului filme reprezentative semnate de Woody Allen, Wes Anderson sau frații Coen, anul acesta sibienii sunt invitați să pătrundă în fascinanta lume a lui Tim Burton. Proiecţiile se vor derula pe un ecran de mari dimensiuni, amenajat într-un decor cu totul special.
În timpul zilei sibienii se pot relaxa în mijlocul naturii, iar cei mici vor avea şi ei parte de un program special de activităti recreative dimineaţa, cei de la Serious Fun organizând ateliere de creativitate în cadrul cărora vor învăța să facă tablouri din semințe, vor picta, vor confecționa măști și vor fi inițiați în tehnica quilling.
De la ora 21.00, DJ CampSauvage, un duo de artisti din Sibiu, vor mixa imagini din filmografia lui Tim Burton, iar de la ora 22.00 va începe proiecția de film.

PROGRAM ARINI FEST CINEMA 2017

4 – 6 AUGUST
10:00 – 18:00 – Ateliere de creație pentru copii. Ateliere coordonate de Serious Fun:

 10.00 – 12.00 Tablouri cu semințe

 12.00 – 13.00  Pictură

 14.00 – 16.00 Tehnica Quilling

 16.00 – 18.00  Confecționare măști/personaje povești

10:00 – 18:00 – Zona Sport : competiții de volei,  badminton, fotbal (adulți și copii)

 10.00 – 11.00 – Competiție Badminton

 11.00 – 13.00 – Competiție Volei  ( copii/adulți)

 13.00 – 15.00 – Competiție Fotbal (copii/adulți)

 15.00 – 16.00 – Competiție Badminton 16.00 – 17.00 – Competiție Volei

 17.00 – 18.00 – Competiție Fotbal
18:00 – 21:00 – Arini Fest Lounge
21.00 – DJ CampSauvage
22.00 – Proiecție de film:

– Vineri, 4 august, ora 22:00, Big Eyes. Ferestrele Sufletului / Big Eyes (SUA, biografic/dramă, 105’, cu Amy Adams, Christoph Waltz)

– Sâmbătă, 5 august, ora 22:00, Alice în Țara Minunilor / Alice in Wonderland (SUA,  aventuri, 110’, cu Johnny Depp, Helena Bonhem Carter)

– Duminică, 6 august, ora 22:00, Copiii domnișoarei Peregrine: între două lumi / Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children (SUA, aventuri/fantastic, 127’, cu Samuel L.Jackson, Judi Dench, Eva Green)

Ultima oră

Comentariul meu