Ne topim de căldură – Vine un weekend în care vor fi și 41 de grade Celsius

Un lucru e sigur în ceea ce privește finalul de săptămână. Vom avea parte de o vreme extraordinar de călduroasă și pe alocuri chiar fierbinte. Meteorologii ne avertizează că vineri și sâmbătă vor fi temperaturi și de 41 de grade.

Valul de căldură din aceste zile va persista atât în week-end-ul care urmează, mai ales în regiunile vestice, cât și în primele zile ale săptămânii viitoare, în special în sudul și sud-estul teritoriului, însă o actualizare a avertizărilor de caniculă emise pentru aceste zile va avea loc după 3 august, în funcție de informațiile centralizate, a declarat, pentru AGERPRES, Oana Catrina, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
„În week-end-ul care urmează, valul de căldură se va intensifica, iar în funcție de evoluția regimului termic și a intensității temperaturilor de tip tropical, vom vedea dacă actualizăm codurile de caniculă, valabile pentru zilele de 2 și 3 august. Temperaturile vor continua să fie caniculare, cum spuneam, în week-end-ul următor, mai ales în regiunile vestice, unde se vor depăși valori de 41 de grade Celsius. Valul de căldură va fi intens și săptămâna viitoare, dar în special în sudul și sud-estul teritoriului. În celelalte regiuni, mercurul din termometre va mai coborî”, a menționat Catrina.
Întrebată dacă se poate vorbi de un eventual Cod roșu de caniculă în România, cum s-a emis, de exemplu, în Italia sau în Ungaria, specialista ANM a explicat faptul că fiecare țară se raportează la regimul termic specific și la mediile multianuale, stabilite în urma măsurătorilor de specialitate.
„În legătură cu faptul că sunt țări care au emis deja coduri roșii de caniculă, vreau să fac o precizare. Dacă vă uitați pe site-urile de specialitate din Italia, Ungaria sau Serbia, țări în care există aceste avertizări, veți vedea că raportarea s-a făcut strict la regimul termic specific al zonei respective. Practic, ca și în România, raportarea se face la media multianuală a temperaturilor pentru fiecare lună în parte. Repet, momentan în România sunt în vigoare cele două avertizări de caniculă și disconfort termic — Cod portocaliu pentru partea de vest, respectiv Cod galben pentru restul teritoriului. După cele două zile, vom vedea exact ce emitem, în funcție și de datele pe care le avem la momentul expirării celor două coduri”, a afirmat meteorologul de serviciu al ANM.
Un număr de 15 județe din vestul țării au intrat, de miercuri, sub avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic, valul de căldură extinzându-se în toată țara, potrivit prognozei ANM.
Județele vizate de această avertizare sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Sibiu, Sălaj, Satu Mare și Timiș.
De asemenea, pentru restul țării, meteorologii au emis Cod galben de caniculă, subliniind că, în nordul și estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35 și 37 de grade Celsius.
Pe de altă parte, la nivel european, mai multe țări sunt sub Cod roșu de temperaturi caniculare extreme. Printre acestea se află: Serbia (perioada 1-4 august, în regiunile: Backa, Banat, Srem, Belgrad, Șumandija, Pomoravlje, în zonele de Est, Sud-Est și Vest ale Serbiei), Bosnia și Herțegovina (1-4 august, pentru regiunile: Banja Luka, Bihac, Mostar, Trebinje, Prijedor, Tuzla), Ungaria (2 august, pentru județele Bács-Kiskun, Csongrád, Jász-Nagykun-Szolnok și Békés) și Italia (în 17 mari orașe).
În plus, Franța, Polonia, Cehia, Austria, dar și statele din Balcanii de Vest sunt sub Cod portocaliu de căldură.

Ultima oră