FIBA Europe Cup - CSU Sibiu debutează în Cupele Europene acasă cu o echipă din Cehia
FOTO - CSU Sibiu / Facebook

Baschetbaliștii sibieni se vor confrunta cu BK Pardubice, în primul tur preliminar al FIBA Europe Cup, iar dacă va reuși să treacă în a doua fază preliminară, va juca în compania celor de la Proximus Spirou Basket. Meciurile primului tur preliminar sunt programate pe 20 și 27 septembrie, urmând ca al doilea să se joace în 4 și 11 octombrie.

La Munchen a avut loc tragerea la sorți a FIBA Europe Cup 2017/2018, competiție în care participă, anul acesta și BC CSU Sibiu. Echipa noastră va juca primul tur preliminar, în a doua jumătate a lunii septembrie, prima partidă urmând să se dispute în fața propriilor fani, pe 20 septembrie,în Sala Transilvania, cu BK Pardubice, echipa care a terminat sezonul anterior pe locul al 3-lea, în Cehia. Returul este programat în deplasare pe 27 septembrie.

”Întâlnim reprezentanta Cehiei în primul tur preliminar, medaliată cu bronz în sezonul precedent. Va fi o provocare interesantă să ne măsuram forțele cu reprezentanta unei țări cu baschet puternic în Europa. Vom juca returul într-o sală de peste 10.000 de locuri, unde sunt convins că vom fi însoțiți de mulți suporteri sibieni. Este momentul să arătăm și în Europa că sibienii sunt cei mai frumoși suporteri din România!”, a declarat Horațiu Floca,director BC CSU Sibiu.

Dacă echipa sibiană se va califica mai departe, va juca turul al doilea preliminar în FIBA Europe Cup cu Proximus Spirou Basket, în 4 și 11 octombrie 2017.

Ultima oră