Iohannis vine sâmbătă la întâlnirea sașilor de la Sibiu. Apoi merge în Moldova

Șeful statului va fi prezent sâmbătă la prânz la Sibiu pentru cea de a 27-a Întâlnire a Sașilor transilvăneni, manifestare la care sunt așteptate să participe peste 12.000 de persoane.

Preşedintele Klaus Iohannis va merge sâmbătă, la Sibiu, la deschiderea celei de a 27-a Întâlniri a Saşilor transilvăneni, iar duminică va participa la ceremonia de comemorare a bătăliei de la Mărăşeşti, organtizată în marja Centenarului.
A 27-a întâlnire a Saşilor transilvăneni va avea loc sub deviza „În lume acasă, cu inima în Transilvania”. Evenimentul este organizat de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania şi de Asociaţia Comunităţilor Săseşti din Germania şi vor participa reprezentanţii acestei comunităţi din România şi din ţări precum Germania, Austria, SUA.
„Preşedintele Klaus Iohannis apreciază că întâlnirea din acest an oferă, în special generaţiei tinere de saşi din Germania, oportunitatea de a cunoaşte mai bine şi de a îndrăgi România, ţara de origine a părinţilor lor”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Duminică, Iohannis va participa la ceremonia de comemorare a bătăliei de la Mărăşeşti. „La 100 de ani de la cea mai importantă operaţiune militară a Armatei Române din Primul Război Mondial, Preşedintele Klaus Iohannis onorează la Mărăşeşti memoria celor care au luptat şi s-au jertfit pentru o Românie unită şi puternică”, potrivit Preşedinţiei, anunță News. Cu ocazia acestui moment aniversar, Preşedintele României va decora drapelele de luptă ale unităţilor militare succesoare a tradiţiilor de luptă de acum 100 de ani, se va adresa participanţilor, reprezentanţi ai autorităţilor publice, corpului diplomatic şi cultelor, şi va oferi Mausoleului de la Mărăşeşti un drapel comemorativ.

Ultima oră