doi bărbați care au furat dintr-un magazin din tălmaciu au fost prinși de polițiști
Foto Arhivă

Doi bărbați bănuiți de săvârșirea unui furt au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore. În fapt, în noaptea de 23/24 iulie, autori necunoscuți au pătruns prin efracție într-o societate comercială din Tălmaciu de unde au sustras diferite bunuri, precum: aparatura electronică, bani, cărucioare folosite la manipularea mărfii, biciclete.

În continuarea activităților specifice desfășurate în acest dosar, coroborate cu informațiile deținute privind oferirea spre vânzare pe un site a unor bunuri care corespund celor sesizate ca furate, polițiștii din Tălmaciu au identificat și reținut pentru 24 de ore două persoane de sex masculin.
Asupra celor doi bărbați, în vârstă de 17 și 20 de ani, polițiștii au găsit o parte din bunurile furate, inclusiv cele oferite spre vânzare în mediul on-line. În cadrul anchetei, cei doi bărbați au recunoscut faptul că bunurile au fost sustrase din interiorul societății comerciale.
Împotriva celor doi bărbați s-a dispus reținerea pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Totodată, cercetările au fost extinse cu privire la un al treilea bărbat, existând suspiciunea rezonabilă că ar fi participat la comiterea furtului alături de cei doi.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Poliției Orașului Tălmaciu în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale.

 

Ultima oră

Comentariul meu