După ce am auzit că, începând din toamnă, elevii de-a V-a vor face educație fizică după manual, nu mai am nici un dubiu că, la noi, orice e posibil. Mai ales lucruri ieșite din comun. Să ne înțelegem: din totdeauna am fost pasionat de jocurile sportive. Le-o datorez profesorilor mei cu vocație, de la care am avut parte de-o educație de nivel înalt – ca la carte, ca să fiu în ton cu tema editorialului. (Un singur exemplu: dl Karl Martini, profesorul de la Școala Sportivă Sibiu, care își cunoștea elevii ca pe copiii lui și urmărea trimestrial rezultatele lor la învățătură. Pentru dl Martini, antrenamentul nu era o simplă „joacă”; era și metodă de educație și pregătire complexă pentru maturitate.) Mi-aduc aminte de profesorii mei de „sport” cu deosebit respect și recunoștință, pentru că datorită lor am rămas un fel de omni-microbist. De fapt, atracția spre orice disciplină sportivă a fost o trăsătură specifică generației mele. La școală aveam „ore de sport”, iar, după ce ne făceam temele, băteam mingea pe terenuri și maidane. Era o atracție naturală. Nu ne obliga nimeni, nu ne oprea nimeni.
Nu cred că profesorii mei și-ar fi dorit manuale de educație fizică. Pe lângă studii superioare, unii aveau la activ experiențe competitive, ca sportivi sau ca antrenori. Acesta era nivelul de pregătire al dascălilor (de la a V-a în sus) de-acum 45-50 de ani. Cum să-și dorească ei să ne „predea” după manual? O făceau cu pasiune, cunoștințe solide și seriozitate maximă. Scutirile la orele de sport erau doar pentru elevii cu probleme de sănătate. „Predarea” educației fizice era prinsă în curricula școlară, ca toate materiile „de bază”. Era obligația profesorilor de specialitate să schimbe dispoziția pentru joacă a copiilor în disciplină sportivă… Și totul a dispărut, dar s-a ajuns la manual… Să nu mai aibă copiii de azi apetit natural pentru sport? Sau profesorii nu mai sunt la fel de inimoși ca altădată?
Ideea de manual n-a apărut din senin. Cel puțin așa cred. În același timp, nu-mi dau seama la ce va folosi. Cineva spunea că elevii vor deschide manualul doar la începutul anului(!?). Numai pentru atât s-au cheltuit banii publici necesari editării manualelor? Poate au fost dezbateri publice și n-am auzit. Poate profesorii de educație fizică, din generațiile tinere, au alte concepții și metode de lucru cu elevii. Sunt curios ce ecouri vom auzi, după ce, la toamnă, elevii de-a V-a vor face cunoștință cu noul manual. Poate vor învăța mai bine, decât copiii din alte vremuri, să alerge normal și în pas adăugat. Poate vor executa mai bine „pasul ștrengarului” și săritura la înălțime sau la groapa de nisip. Vom vedea. Dar mie nu-mi vine a crede că manualul va reface apetitul de mase pentru sport, de dragul mișcării și educației în spiritul mens sana in corpore sano. Nu. Motiv pentru care manualul acesta mai repede se va dovedi o nouă găselniță bună de muls. Și-atât.
În vremurile noastre, e la modă să-ți dorești, din fragedă pruncie, să ajungi vedetă. Și cum ar putea fi altfel, când abundă știrile despre câștigurile fabuloase ale vedetelor? Nu este spectacol sau competiție despre care să nu auzim, înainte de toate, ce sume sunt puse în joc. Când totul se vinde și se cumpără, banii sunt moartea pasiunii. Și-atunci și sportul devine un alt fel de joc de noroc. Nu o cultură în folos public.