Deputatul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și vicepremier în Guvernul Ponta și ministru al Mediului și vicepremier în Guvernul Grindeanu, va fi prezent duminică, 30 iulie, la a 47-a ediție a Festivalului folcloric “Sus pe muntele din Jina”.
Pe toată perioada manifestărilor culturale, acesta va fi însoțit de deputatul Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației și prim-ministru interimar al Guvernului Ponta, de membri și reprezentanți ai filialelor Pro România din județele Alba, Hunedoara și Sibiu.
În cursul zilei de duminică, Daniel Constantin va avea întâlniri punctuale cu crescători de animale din Mărginimea Sibiului, privind problemele concrete cu care aceștia se confruntă.
Președintele PNL Ludovic Orban va participa și el, duminică, 30 iulie, ora 11.30 la Festivalul “Sus pe muntele din Jina” iar începând cu ora 17.00 la evenimentul “Fii ai Satului” din comuna Slimnic.