VIDEO - Peste 12.000 de sași vin la Sibiu la cea mai mare întâlnire din România. Participă și Klaus Iohannis (PROGRAMUL EVENIMENTULUI)

Evenimentul cultural întâlnirea Sașilor are loc în Transilvania anual, începând din 1991, organizat fiind de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania (FDGT = Organizația Regională Transilvania a FDGR). Anul acesta are loc deci cea de-a 27-a Întâlnire a Sașilor. Două decenii evenimentul s-a desfășurat aproape exclusiv la Biertan, pe urmă au fost alese diferite orașe ca loc de desfășurare.

Coorganizatori sunt de obicei Biserica Evanghelică și organizația locală a FDGR din oraşul în care are loc evenimentul. În acest an Întâlnirea Sașilor este una deosebită. Pentru prima dată există doi organizatori principali, FDGT și Asociația Comunităților Săsești din Germania (ACS) (în germ. Verband der Siebenbürgisch-Sächsischen Heimatortsgemeinschaften e.V.). Ideea organizării în comun a evenimentului a apărut în 2014. Se doreşte, printre altele, trezirea interesului tinerilor sași din alte țări pentru locurile din care au plecat părinții și bunicii lor. Doar cunoscând Transilvania, ei pot aprecia frumusețile sale, atât naturale cât şi cele ale siturilor istorice, pot înțelege mai bine cultura sa, și, în particular, pe cea a sașilor. Organizatorii doresc să trezească, și unde există deja să întărească, conștiința tineretului săsesc de apartenență la acest spațiu cultural cu speranța că unii vor activa în domeniul culturii şi vor contribui la păstrarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural săsesc.
Pentru ca participarea tineretului din Germania să fie posibilă, în acest an evenimentul are loc nu ca de obicei în septembrie, ci în prima săptămână din august când toate landurile germane au vacanţă şcolară.
Bine-înțeles că vor fi participanți de toate vârstele, tineretul de află însă în centrul atenției. Dacă în ultimii ani Întâlnirea Sașilor a avut în jur de 1.200-1.500 participanți, anul acesta se așteaptă ca numărul lor să ajungă la 10-12 mii, deci de zece ori mai mulți ca de obicei. Evenimentul nu ţine doar o zi ca în alţi ani, ci se întinde peste trei zile.

Motoul
Motoul evenimentului este „În lume acasă, cu inima în Transilvania”. Este o traducere, nu mot-a-mot, dar după sens corectă, a celui din limba germană „In der Welt zu Hause, in Siebenbürgen daheim“. Motoul se referă la situaţia saşilor care, în urma emigrării, trăiesc în mai multe state din lume, dar se simt legaţi de locurile lor de origine din Transilvania. Aceste legături evenimentul de la Sibiu doreşte să le întărească.

Coorganizatorii
Afară de FDGT cu organizaţia sa de tineret şi ACS, la organizare au contribuit Biserica Evanghelică C.A. din România, Asociaţia Saşilor din Germania (Verband der Siebenbürger Sachsen in Deutschland e.V.), aceasta mai ales prin organizaţia sa de tineret SJD (Siebenbürgisch-sächsische Jugend in Deutschland), Asociaţia Saşilor din Austria (Bundesverband der Siebenbürger Sachsen in Österreich), Fundaţia Saxonia şi, bine-înţeles, organizaţia locală Sibiu a FDGR. Pregătirile au durat aproximativ doi ani.

Participanţii
Afară de România, participanţii vin din ţările în care saşii trăiesc în număr mai mare: Austria, Germania şi Statele Unite ale Americii. Cei mai mulţi vin din Germania. Unii sunt participanţi activi în sensul că fac parte dintr-un ansamblu artistic care evoluează în cursul evenimentului.
Dintre personalităţile care participă enumerăm: Klaus Johannis – preşedintele României, Cord Meyer-Klodt – ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Emil Hurezeanu – ambasadorul României la Berlin, Gerda Hasselfeldt – preşedinta fracţiunii CSU din Bundestag, Bernd Fabritius – presedintele Federaţiei Mondiale a Saşilor şi membru al Bundestagului, Norbert Kartmann – preşedintele parlamentului landului Hessen, alţi parlamentari din România şi Germania. Pe lângă preşedinţii organizaţiilor saşilor din Transilvania, Austria şi Germania, va participa vicepreşedinta organizaţiei Alliance of Transylvanian Saxons din SUA, d-na Monica Weber. De pe plan local, afară de d-na primar Astrid Fodor, va participa preşedinta CJ Sibiu, d-na Daniela Câmpean şi d-na subprefect Olimpia Prislopean.
De menţionat că cei doi ambasadori, Emil Hurezeanu şi Cordt Meyer-Klodt, au mijlocit popularizarea evenimentului prin Hotnews şi Deutsche Welle.

Locurile de desfăşurare şi programul
Programul conţine peste 50 de activităţi din care unele se desfăşoară în paralel. Printre acestea se numără prezentarea a 11 expoziţii, 3 lansări de carte, concerte de muzică în spaţiu închis sau în aer liber. Locurile de desfăşurare sunt Piaţa Mare, Piaţa Mică, Piaţa Huet şi str. Cetăţii. În toate aceste locaţii vor exista puncte de aprovizionare cu mâncare şi băutură şi va fi muzică de fanfară. Pe scena din Piaţa Mare, vineri, va avea loc festivalul de dansuri săseşti. Un punct culminant îl constituie parada portului popular de sâmbătă care are loc între 10.30 şi 11.30 pe traseul Piaţa Huet – Piaţa Mică – Piaţa Mare – str. Cetăţii – str. Bălcescu – Piaţa Mare (parţial) şi Piaţa Huet (parţial). La paradă participă aproximativ 1.460 de persoane, dintre care în jur de 280 sunt membri ale celor 12 fanfare. Fanfarele sunt din România (4), Germania (5), Austria (2) şi SUA (1).
După parada portului pe scena din Piaţa Mare se vor ţine alocuţiuni. Afară de preşedintele României, dl.Klaus Johannis, şi primarul Sibiului, d-na Astrid Fodor, va vorbi câte un reprezentant al principalilor organizatori: Martin Bottesch (FDGT), Hans Gärtner (ACS), Herta Daniel (Asociaţia Saşilor din Germania), episcopul Reinhart Guib (Biserica Evanghelică). Mai multe alocuţiuni se vor rosti în cadrul adunării festive care începe în sale Thalia sâmbătă, la ora 16.00.
Duminica dimineaţa vor avea loc slujbe religioase în biserica evanghelică parohială şi în biserica Sf. Ioan, iar seara va avea loc un spectacol muzical în dialect săsesc în palatul de vară al baronului Samuel von Brukenthal, la Avrig.
Există numeroase activităţi concepute în mod special pentru tineri, gândite şi pregătite în general tot de ei. În caietul program aceste activităţi sunt marcate cu un semn specific (două elemente din portul săsesc pentru tineret). Vineri şi sâmbătă seara tinerii pot participa la câte un bal, organizat la Turnişor, respectiv în sala Redal.

Acţiuni conexe în alte localităţi
Comunităţile locale ale saşilor organizează, fiecare în localitatea ei, întâlniri pe plan local. Şi acestea se întind, de regulă, peste mai multe zile şi au loc fie o săptămână înainte fie una după evenimentul de la Sibiu. Caietul program al Întâlnirii Saşilor cuprinde şi acţiunile din aproximativ 60 de localităţi transilvane. În multe cazuri saşii organizează aceste acţiuni împreună cu comunitatea românească din respectiva localitate.

 

PROGRAM

VINERI, 4 august 2017
09:00-10:00 TURUL ORAȘULUI
Locul de întâlnire: Statuia episcopului Teutsch, Piața Huet

10:00 DESCHIDEREA PROGRAMULUI ARTISTIC
Martin Bottesch, Hans Gärtner, Piaţa Mare

10:10-18:00 FESTIVAL DE DANS POPULAR SĂSESC
Ansambluri de dans din Transilvania, Austria și Germania
Coordonator: Stephanie Kepp, Andrea Rost, Stefan Roth, Piaţa Mare

11:00 VERNISAJ EXPOZIȚIE „Colocviu baroc”
Expoziție de pictură Michael Lassel. Prezentare: Herta Daniel și Hans-Werner Schuster
Muzeul Brukenthal, Piața Mare nr. 4-5

11:30 VERNISAJ EXPOZIȚIE
Reforma lui Luther
Deschiderea oficială: Episcop Reinhart Guib, Primăria Sibiu, curtea interioară

12:00 VERNISAJ EXPOZIȚIE Cetăți fortificate
Deschiderea oficială: Episcop Reinhart Guib
Biroul de informare a turiștilor din Primăria Sibiu

13:00 PREZENTARE DE CARTE Șase apariții noi privind Reforma în Transilvania
Prezentare: Hans Klein, Hermann Pitters, Wolfgang Rehner
Casa Teutsch, str. Mitropoliei nr. 30

13:00 EXPOZIȚIE
Reforma în Transilvania – Spații sacre și simboluri în transformare
Prezentare: Gerhild Rudolf, Casa Teutsch, str. Mitropoliei nr. 30

13:00-14:00 TURUL ORAȘULUI PENTRU TINERI
Locul de întâlnire: Statuia episcopului Teutsch, Piaţa Huet

13:30 VERNISAJ EXPOZIȚIE
Comunitățile săseşti din zona Mediaș
Deschiderea oficială: Peter Doniga, Palatul Episcopal, etajul 2, str. General Magheru nr. 4

14:00 VERNISAJ EXPOZIȚIE
Activitități ale Forumului pentru Tineri și Vârstnici
Introducere: Hans Klein, Raul Rognean, Sediul FDGR, str. General Magheru nr. 1-3

14:30 VERNISAJ EXPOZIȚIE
Fundația „Siebenbürgisch-Sächsische Stiftung”- Proiecte și planuri
Introducere: Helmut Hensel;
Discurs: Jan Hülsemann: Turnul cu clopot din Biertan
Biroul Fundației, str. General Magheru nr. 4

15:00-18:00 PROGRAM PENTRU COPII (7-12 ani)
Program de lucru manual și jocuri
Coordonatori: Franziska Fiedler, Frank Gründler, Casa Teutsch, Str. Mitropoliei nr. 30

15:00 PREZENTARE DE CARTE Fundația „Michael Schmidt“
Între două lumi, sașii transilvăneni și șvabii bănățeni povestesc
Criț. Istoria, povestirile și viața unui sat săsesc din Transilvania
de Ruxandra Hurezean, Muzeul Brukenthal, curtea a doua

15:30 VERNISAJ EXPOZIȚIE
Școlile sașilor din Transilvania
Deschiderea oficială: Alfred Mrass, C. N. Samuel von Brukenthal, P-ța Huet nr. 5

16:00 VERNISAJ EXPOZIȚIE
Hermann Oberth. Viziune și efecte
Deschiderea oficială: Robert Adams, C. N. Samuel von Brukenthal, P-ța Huet nr. 5

16:30-17:30 CONCERT „DE LIDERTRUN“ Cântece vechi din tinerețe
Karl-Heinz Piringer, Hans Seiwerth, Michael Gewölb, Angela Seiwerth
Aula C. N. Samuel von Brukenthal, P-ța Huet nr. 5
16:30-17:30 TURUL ORAȘULUI
Locul de întâlnire: Statuia episcopului Teutsch, Piața Huet

17:00 TUR GHIDAT PENTRU COPII
Când s-au nuntit străbunica și străbunicul
Prezentare: Gerhild Rudolf, Muzeul „Emil Sigerus“, P-ţa Mică nr. 2

15:30 FINISAJ EXPOZIȚIE
Sași. Portretele unei minorități
Fotograf: Thomas Duffé, curator: Pia Ionescu-Liehn, Galeria de Artă, Piața Mare nr. 12

18:00-18:45 CONCERT DE ORGĂ
Robert G. Schneider, Organist la First Baptist Church din Cleveland/Ohio
Biserica Evanghelică, Piaţa Huet

19:00-22:45 CONCERT
Schlager-Taxi, Piaţa Mare
21:30 PREZENTARE DE FILM DOCUMENTAR: Sibiu – 825 de ani
Regia: Dumitru Budrala, 26 min, avanpremieră, Piaţa Huet

22:00 PARTY cu Trio Saxones
Academia Evanghelică Transilvaia, str. Livezii nr. 55

22:00 PARTY
cu Lost Tapes Found Sounds și DJ Kevin, Sala din Turnișor, str. Livezii nr. 53

 

SÂMBĂTĂ, 5 AUGUST 2017

 

9:00-10:00 TURUL ORAȘULUI
Locul de întâlnire: Statuia episcopului Teutsch, P-ța Huet

9:45 PREGĂTIREA PARADEI PORTURILOR POPULARE
Coordonatori: Ilse Welther, Andrea Rost, P-ța Huet

10:30-11:30 PARADA PORTURILOR POPULARE
P-ța Huet – P-ța Mică – P-ța Mare – P-ța Schiller – str. Cetății – str. Bălcescu – P-ța Mare

12.00 CUVINTE DE SALUT
Martin Bottesch, Președintele FDG Transilvania
Klaus Johannis, Preşedintele României
Astrid Fodor, Primar al orașului Sibiu; Reinhart Guib, Episcop al Bisericii Evanghelice
Herta Daniel, Președintele Asociației Sașilor din Germania,
Hans Gärtner, Președintele Asociației Comunităților Săsești din Germania, Piaţa Mare

12:45 CONCERT COMUN AL ORCHESTRELOR DE FANFARĂ
Dirijor: Reinhardt Reißner, Piața Mare

13.00 PROGRAM ARTISTIC
Dansuri populare săsești, Junii Sibiului și fanfare, Coordonator: Andrea Rost, Piața Mare

13:00 CONCERTE ALE ANSAMBLURILOR DE FANFARĂ
Coordonator: Michael Rochus, Piața Mică , Piața Huet, Str. Cetății

14:00-15:00 TURUL ORAȘULUI PENTRU TINERI
Locul de întâlnire: Statuia episcopului Teutsch, Piața Huet

14:00-15:00 PREZENTAREA FUNDAȚIEI BISERICI FORTIFICATE
Prezentare: Philipp Harfmann, Biserica Sf. Ioan, str. Mitropoliei 32

14:30-15:30 PREZENTARE DE CARTE
Sibiu (Antologie)
de Dagmar Zink cu acompaniament muzical de Heinz Acker, Dieter Wagner, Johann Markel
Sala Oglinzilor – Forumul German, str. General Magheru nr. 1-3

15:00-15:30 DECERNAREA PREMIULUI ERNST HABERMANN
al Fundației „Siebenbürgisch-sächsische Stiftung“
Biserica Sf. Ioan, str. Mitropoliei nr. 32

15:00 PROGRAM PENTRU COPII (7-12 ani)
Teatrul de păpuși „Greierele aproape celebru“
Ansamblul teatrului „Gong“, Aula C.N. Samuel von Brukenthal, P-ța Huet nr. 5

15:00-18:00 ESCAPE-ROOM
Eliberarea lui Johannes Honterus cu știință și îndemânare pentru a nu
permite reformei din Transilvania să eșueze
Coordonatori: Anita și Bettina Mai, C.N. Samuel von Brukenthal, P-ța Huet nr. 5

16:00-18:00 PROGRAM PENTRU COPII (7-12 ani)
Workshop-uri cu tema „Tipic săsesc“ (Hairstyling, pictura de motive săsești)
Coordonatori: Franziska Fiedler, Frank Gründler
Piața Huet nr. 5

16:00-17:30 PROGRAM FESTIV
Prelegere festivă: Dr. Paul-Jürgen Porr (Președinte FDGR) și Reinhart Guib (Episcol)
Cuvinte de salut; decernarea medaliei Honterus Preotului Wolfgang Rehner,
Sala Thalia, str. Cetății nr. 3-5

16:30-17:30 TURUL ORAȘULUI
Locul de întâlnire: Statuia episcopului Teutsch, P-ța Huet

18:00-18:45 CONCERT DE TROMPETE ȘI ORGĂ
Duo Thomas Haller și Johann Konnerth, Biserica Evanghelică, P-ța Huet

19:00 ÎNTÂLNIREA ABSOLVENȚILOR
Liceului Brukenthal (peste 70 ani), C.N. Samuel Brukenthal, Piața Huet nr. 5

19:00-20:30 CONCERT DE CÂNTECE POPULARE SĂSEȘTI
Sachsesch Owand
Jürgen aus Siebenbürgen și Amazonas Band, Piața Mare

21:00 CONCERT „Andreas Hammerschmidt und Schlagerbengel“
Piața Mare

21:00 PARTY cu DJ AVARO
Sala Redal, str. Johann Sebastian Bach nr. 4

DUMINICĂ, 6 AUGUST 2017

9:30-12:00 PROGRAM PENTRU COPII
cu participarea la Slujba pentru copii și familii
Coordonatori: Franziska Fiedler, Stephanie Kepp, Frank Gründler
Locul de întâlnire: Casa Teutsch, str. Mitropoliei nr. 30

10:00 SLUJBĂ FESTIVĂ
Predică: Episcop Reinhart Guib
Participă corul Siebenbürgische Kantorei, Biserica evanghelică, Piața Huet

10:00 SLUJBĂ PENTRU COPII ȘI FAMILII
Biserica Sf. Ioan, str. Mitropoliei nr. 32

11.30 CONCERTE DE FANFARĂ
Coordonator: Michael Rochus, Piața Huet și Piața Mare

13:00-14:00 TURUL ORAȘULUI PENTRU TINERI
Locul de întâlnire: Statuia episcopului Teutsch, P-ța Huet

16:00 ÎNTÂLNIRE ÎN CADRU INFORMAL
Fanfara din Stuttgart, Grădina baroc a Palatului Brukenthal din Avrig

18.30 PROGRAM ARTISTIC
Spectacol muzical „La fântână” în săsește, cu participarea unor coruri
din Germania și România. Coord. Maria Schenker, Ute Bako, Andrea Kulin, Christiane Neubert
Avrig, curtea Palatului Brukenthal

21:00 FOC DE TABĂRĂ
Cântece cu chitară și acordeon
Avrig, grădina Palatului Brukenthal

Ultima oră