Super evenimente în aceste zile în Sibiu. Nu trebuie să le ratați

Miercuri de la ora 9:30, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, vor începe demonstrațiile practice în cadrul Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, faza națională.

Acestea vor fi susținute de către 263 de participanţi din 33 de judeţe ale ţării, inclusiv Sibiu și București, dar şi din străinătate, respectiv Mexic, Republica Bulgaria şi Republica Moldova.
În contextul participării internaționale din Bulgaria în acest eveniment, la Muzeul ASTRA va fi proiectat filmul Cornul de capră/ Kozijat rog (Bulgaria, 1972), regia Metodi Andonov, joi, 27 iulie, la ora 20:00, în sala de expoziții de la etajul Casei Hermes, Piața Mică, nr. 11.
De asemenea, miercuri 26 iulie, la ora 16:00, la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, va avea loc vernisajul expoziţiei „Este vorba despre Mexic… Eso es Mexico…!” , eveniment la care va fi prezent și Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite Mexicane în România, Excelența Sa Dl José Arturo Trejo Nava.
Pentru prima dată în România, trei artiști din Mexico City – Augusto Emiliano Quevedo Lara, Isaac Reyes Bravo și Cesar Oropeza, coordonați de Ioana Kirculescu von Kimakowicz și ajutați de voluntari, au construit la Muzeul ASTRA un personaj fantastic din folclorul mexican denumit alebrije. Este vorba despre un personaj realizat din carton, hârtie, făină şi apă, care va putea fi admirat de mâine în cadrul expoziției de la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”.
Parte din același proiect, vineri, 28 iulie, la ora 20:00, în sala de expoziții de la etajul Casei Hermes se va proiecta filmul documentar „Que Viva Mexico!” Trăiască Mexicul! (1932).

Super evenimente în aceste zile în Sibiu. Nu trebuie să le ratați

Ultima oră

Comentariul meu

Publică