Zeci de firme controlate de Poliția Economică Sibiu. S-a lăsat cu amenzi

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu au desfășurat în perioada 17 – 23 iulie a.c., ample acțiuni pe raza întregului județ, în vederea combaterii evaziunii fiscale și a activităților ilicite din domeniul achiziționării, depozitării și comercializării produselor agroalimentare.

Astfel, polițiștii au verificat 14 societăți comerciale și 21 de persoane fizice, fiind aplicate în urma controalelor 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 70.500 de lei. Totodată, au fost confiscate mărfuri în valoare de 5.600 de lei, întrucât în cadrul verificărilor nu au fost identificate documente de proveniență, în marea majoritate a cazurilor constatându-se că marfa expusă spre vânzare nu corespundea, din punct de vedere al calității și informațiilor oferite pe etichetele de prezentare, cu starea faptică identificată în locurile de expunere.

De asemenea, a fost înregistrat un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală prin omisiunea evidențierii în contabilitate a veniturilor realizate, prejudiciul estimat a fi adus bugetului statului fiind în valoare de 50.000 de lei.

Acțiunile polițiștilor de la combaterea criminalității economice continuă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică