Impoliţeţi (cu substrat politic), pe aleea bicicliştilor

Aleea bicicliştilor din Parcul Sub Arini a fost, dintr-un început, o idee bună, dar prost înfăptuită. La vremea când a apărut, mi-a fost clar că, pentru fostul primar, Klaus Johannis, a fost un obiectiv al campaniei sale electorale (nu mai știu exact din ce an). Erau vremurile când a strâns impresionanta colecție de victorii politice. Aleea bicicliştilor a contribuit la unul din cele patru succese electorale ale lui Johannis, în perioada de glorie 2000 – 2012. Ce a urmat se ştie: aleea a rămas un bun de folosință publică locală (de mare succes), iar fostul primar a ajuns în vârful ierarhiei politice a statului român.

Cu tot succesul la public (mai ales cel tânăr), aleea bicicliștilor rămâne, pentru mine, un exemplu de „așa nu”. Și nu pentru că nu i-aș vedea utilitatea, ci pentru că nu-i văd rostul acolo unde a fost amenajată. Se știe că traseul acela a fost tradițional destinat promenadelor. De generații, parcul Sub Arini, cu aleile ce-i dau ocol, este locul predilect ale sibienilor pentru plimbările duminicale. De când cu destinația „pistă de biciclete”, dată doar uneia din alei – deși se rulează în toată voia și pe cealaltă alee -, apar aglomerații ce-ți taie cheful de aer liber. Oameni bine dispuși à pied, bicicliști, roliști și cărucioare cu copii, toți se înghesuie într-o vânzoleală stresantă, ce presupune, uneori, întâmplări neașteptate și nedorite.

Am fost martorul unui asemenea incident (e drept, fără urmări grave), în dreptul „Boltei reci”, aflată, în aceste zile, într-o binemeritată renovare. Zilele trecute, un bărbat și o femeie, trecuți de vârsta mijlocie, au îndrăznit să-și facă pe acolo plimbarea de seară. Evident, nu era singura pereche în această ipostază. Mi-a atras însă atenția faptul că cei doi mergeau „în șir indian”, pe marginea stângă a sensului în care se deplasau. Am înțeles că era modul lor de-a evita impactul cu bicicliștii. Mai ales că unii executau slalomuri rapide și riscante. Numai că, la un moment dat, din sens contrar venea un grup compact de bikeri. Ocupau întreaga lățime a aleii, fără să se grăbească. Mi-am dat seama că biciclistul din fața femeii era hotărât să n-o evite. Femeia s-a ferit instinctiv, dar n-a scăpat de observația pe ton apăsat a tânărului: „Aici e alee pentru bicicliști! Plimbați-vă pe cărarea de jos, pe malul pârâului…” În acest timp, camarazii săi păreau în dispozitiv de apărare…

Incidentul de mai sus, cât ar fi de neînsemant, îl putem citi cu ochi de alegător. El poate avea, la o altă dimensiune, chiar o morală cu trimitere la zilele noastre, ce mi-a fost sugerată de intervenția însoțitorului femeii speriată de agresivitatea abia reținută a biker-ului: „Tinere, fii mai amabil!” Într-adevăr, m-am gândit, iată unde poate duce o idee politică bună (de mare interes public, vreau să zic), însă prost pusă în practică… Și dacă ideea tânărului merită atenția edililor, inversând doar perspectiva: n-ar fi mai bine pentru toți, astăzi, dacă aleea bicicliștilor era amenajată pe malul Trinkbach-ului?..  Convingerea mea este că da… De unde morala aplicabilă la nivelul deciziei politice: ideile oricât ar fi de bune nu pot avea efecte benefice de lungă durată, fără analize de impact. Mai degrabă provoacă evenimente publice regretabile și impoliteți interumane dușmănoase, până la, de ce  nu?, crize sociale de lungă durată. Cine are urechi de auzit să audă!