Situație gravă petrecută sâmbătă după amiază. Un echipaj de jandarmi a fost atacat de către hoții de lemne în județul Argeș. Oamenii legii au tras mai multe focuri de armă în aer.
Jandarmi atacaţi de hoţii de lemne, în Argeş. În timp ce verificau actele unui transport suspect, şoferul unui autoturism de teren a încercat să-i lovească pe oamenii legii cu o maşina. Ca să scape de scandalagii, jandarmii au tras mai multe focuri de armă în aer şi au cerut întăriri. Unul dintre agresori a fost încătuşat, dar, în învălmăşeala creată a reuşit să scape. Anchetatorii i-au identificat pe agresori, iar mascaţii au descins în localitatea de baştină a acestora. A fost chemată şi salvarea, pentru că unul dintre atacatori a susţinut că i s-a făcut rău. Cu toţii vor fi cercetaţi pentru ultraj, anunță Digi 24.
Gheorghe Lupescu, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Argeş: „Au fost prinşi cu lemne şi în momentul în care au văzut că au fost prinşi, au solicitat prin telefon prieteni, colegi. Au venit şi au vrut să intre cu maşina peste jandarmi, peste forţele de ordine.
Forţele de ordine au acţionat conform legii şi au deschis foc de avertisment, apoi au tras şi în plan vertical. Nu este niciunul rănit. Ce pot să vă spun este că nu o să se întâmple ca forţele de ordine, Jandarmeria, în Argeş, să fie bătută sau atacată, indiferent de cine nu respectă legea”. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Argeş, Cătălina Georgiana Turcea, a declarat la Digi24 că incidentul a avut loc în localitatea Păuleasca, în timp ce jandarmii efectuau o acţiune de verificare alături de lucrători silvici.
Ea a precizat că astfel de acţiuni de verificare în zonele împădurite din judeţ se desfăşoară periodic.
Jandarmii au descoperit, în timpul controlului, un autoturism care transporta lemne şi au vrut să îl oprească, însă şoferul a încercat să dea cu maşina peste forţele de ordine.
”Era o patrulă de jandarmi, care, în momentul în care efectua verificările, a fost agresată, iar forţele de ordine au tras focuri de avertisment în plan vertical”, a declarat Turcea, care a adăugat că, în urma acestui incident, nicio persoană nu a fost rănită.
Turcea a mai spus că jandarmii au fost agresaţi de cel puţin zece persoane, numărul exact al acestora urmând să fie stabilit după cercetări.
Focuri de arma in plan vertical … trebuiau sa traga in plan orizontal ca in America .. cate un glont in picior la fiecare ca sa se invete minte sa nu mai sara la oamenii legii .